Urs ucis pe autostradă: „Deja este un fenomen!”

Un urs a fost accidentat mortal, azi-noapte, de o maşină, după ce a pătruns într-un tunel de pe autostrada A1, în judeţul Sibiu.

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov, Robert Elekes, a precizat în această dimineață că evenimentul, care este al doilea de acest fel din ultimele trei zile, s-a produs la kilometrul 262 + 500.

„Este cel de-al doilea eveniment de acest gen, după cel din noaptea de vineri spre sâmbătă. Din fericire, nici în acest de-al doilea caz nu au fost persoane rănite, ci doar pagube materiale minime la maşina implicată”, a precizat Elekes.

El susţine că, în zona respectivă, există garduri de protecţie şi nu există explicaţii cu privire la felul în care a pătruns ursul în tunel.

Elekes a menţionat că DRDP va informa Instituţia Prefectului din judeţul Sibiu cu privire la situaţia apărută, pentru a fi identificate soluţii pentru evitarea unor noi evenimente similare. „Deja vorbim de un fenomen, nu de incidente izolate. Administratorii fondurilor de vânătoare sunt singurii care pot și chiar au obligația legală să controleze populațiile de animale sălbatice. Din păcate, urșii nu sunt opriți de garduri, pentru că sunt foarte buni cățărători, deci trebuie alte măsuri”, a precizat reprezentantul regionalei de drumuri.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, un alt urs a fost lovit mortal pe autostrada A1, la o distanţă de circa şase kilometri de locul în care s-a produs al doilea eveniment.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*