UNPR stă pe gânduri în privinţa alianţelor pentru alegeri

Liderul UNPR Gabriel Oprea spune că în UNPR sunt două posibilităţi pentru alegeri: “Le analizăm – alianţă cu PSD sau liste proprii”.

Liderul UNPR Gabriel Oprea a declarat că la nivelul partidului sunt analizate două variante pentru viitoarele alegeri: o alianţă cu PSD, existând în acest sens o propunere de protocol din partea social-democraţilor, şi participarea pe liste proprii – curent „destul de îndrăzneţ”, „tot mai puternic”.

„Sunt două curente în momentul de faţă: avem o propunere din partea PSD să facem o alianţă pentru viitoarele alegeri locale şi generale şi avem un curent, cred eu destul de îndrăzneţ în partid, care vor să mergem singuri”, a spus Oprea, sâmbătă, într-o emisiune televizată.

El a menţionat că nu doreşte să se antepronunţe în privinţa acestor variante, precizând că trebuie să se consulte cu colegii, în partid făcându-se o analiză.

„Avem două posibilităţi, le analizăm: să mergem în alianţă cu PSD sau să mergem singuri în alegeri. Spuneam că e un curent din ce în ce mai puternic în partid, puţin prea optimişti, prea îndrăzneţi, spun: domnule, trebuie să mergem singuri”, a mai spus Oprea, precizând că se va lua o decizie „la momentul oportun”.

În ceea ce priveşte viitoarele alegeri locale, Gabriel Oprea a menţionat că UNPR speră să recâştige primăriile pe care le conduce, în jur de 100, dintre care cinci mari primării – Sectorul 2, Drobeta Turnu Severin, Călăraşi, Galaţi, Baia Mare -, dar să câştige şi altele.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura