Universitatea Craiova a câștigat Cupa României la loviturile de departajare, 6-5 cu Universitatea Cluj

Universitatea Craiova a câștigat Cupa României la fotbal, după ce a învins-o pe Universitatea Cluj cu 6-5 la loviturile de departajare, miercuri seara, pe Stadionul Municipal din Sibiu, în finala în care scorul a fost ”alb”, 0-0, atât după cele 90 de minute regulamentare, cât și la capătul prelungirilor, arată AGERPRES.

Diferența a fost făcută de portarul Laurențiu Popescu, care a apărat ultima lovitură de departajare, executată de Iulian Cristea. În rest cele două echipe nu au reușit să se departajare, având ocazii de gol în cele 120 de minute, dar nu foarte mari.

Universitatea Craiova a câștigat trofeul pentru a opta oară, după cele din 1977, 1978, 1981, 1983, 1991, 2018 și 2021. Echipa din Bănie a mai disputat două finale, în 1975 și 1985.

Universitatea Cluj rămâne cu o singură Cupă a României, obținută în 1965, ”șepcile roșii” disputând alte șase finale, în 1934, 1942, 1949, 2015, 2023 și 2026.

Craiovenii au avut inițiativa și prima ocazie a fost ratată de Baiaram, care a reluat imprecis cu capul din 6 metri (8).

”U” Cluj a replicat prin Macalou (9), care a fost blocat in extremis de Bancu.

”Alb-albaștrii” au mai avut șanse notabile în prima repriză, dar Bancu a fost blocat de Mikanovic (21), Băluță a șutat de la 12 metri peste poartă (33), iar șutul cu efect al lui Cicâldău (38) s-a dus pe lângă vinclu.

Echipa antrenată de Cristiano Bergodi a început mai bine repriza secundă, dar Drammeh (50) a șutat pe lângă de la 24 de metri, iar Mikanovic a trimis peste poartă (64), după o gafă a lui Screciu.

Universitatea Craiova a echilibrat jocul și l-a testat pe portarul Gertmonas, dar nu a avut emoții la șutul lui Al Hamlawi (69), de la 23 de metri, dar s-a remarcat la mingea expediată de Mekvabișvili (79), de la 15 metri. Crețu (87) a șutat de la 25 metri, dar pe lângă poartă.

În prelungiri, Mendy a ratat golul (99), reluând cu capul pe lângă țintă, iar apoi nu a ajuns la centrarea lui Stanojev (109). Al Hamlawi (101) a mai avut o oportunitate foarte bună, un șut de la 18 metri, dar Gertmonas s-a remarcat.

La loviturile de departajare, pentru Universitatea Craiova au transformat Assad Al Hamlawi, Carlos Mora, Samuel Teles, Oleksandr Romanciuk (cu emoții, Gertmonas atingând mingea), Anzor Mekvabișvili și Alexandru Crețu, în timp ce pentru ”U” Cluj au înscris Ovidiu Bic, Jovo Lukic, Alexandru Chipciu, Oucasse Mendy și Atanas Trică, iar Iulian Cristea a ratat.

Universitatea Craiova a câștigat trofeul în ziua în care Mircea Irimescu a împlinit 67 de ani și în care s-au împlinit 81 de ani de la nașterea lui Ion Oblemenco.

Imnul național, ”Deșteaptă-te, române!” a fost interpretat înaintea meciului de soprana Melinda Samson.

Câștigătoarea a fost răsplătită cu 240.000 de euro, iar finalista s-a ales cu 100.000 de euro.

Cele două echipe se vor înfrunta din nou, duminică, la Craiova, într-un meci care poate fi decisiv pentru titlul de campioană a României.

Universitatea Cluj – Universitatea Craiova 0-0, după prelungiri; 5-6, la loviturile de departajare
Au executat în ordine loviturile de departajare: Assad Al Hamlawi 0-1 (gol), Ovidiu Bic 1-1 (gol), Carlos Mora 1-2 (gol), Jovo Lukic 2-2 (gol), Samuel Teles 2-3 (gol), Alexandru Chipciu 3-3 (gol), Oleksandr Romanciuk 3-4 (gol), Oucasse Mendy 4-4 (gol), Anzor Mekvabișvili 4-5 (gol), Atanas Trică 5-5 (gol), Alexandru Crețu 5-6 (gol), Iulian Cristea 5-6 (ratare – a apărat Laurențiu Popescu).
Sibiu, Stadionul Municipal: 11.200 spectatori

Cupa României – finala

Au evoluat echipele:
Universitatea Cluj: 30. Edvinas Gertmonas – 24. Dino Mikanovic, 4. Andrei Coubiș, 6. Iulian Cristea, 27. Alexandru Chipciu (căpitan) – 7. Mouhamadou Drammeh (8. Dorin Codrea, 83), 94. Ovidiu Bic, 10. Dan Nistor (29. Oucasse Mendy, 83) – 19. Issouf Macalou (23. Elio Capradossi, 60; 33. Jug Stanojev, 81), 17. Jovo Lukic, 88. Omar El Sawy (9. Atanas Trică, 60). Antrenor: Cristiano Bergodi.
Rezerve neutilizate: 1. Ștefan Lefter – 28. Miguel Silva, 93. Virgiliu Postolachi, 98. Gabriel Simion.
Universitatea Craiova: 21. Laurențiu Popescu – 3. Oleksandr Romanciuk, 24. Nikola Stevanovic, 6. Vladimir Screciu – 17. Carlos Mora, 8. Tudor Băluță (23. Samuel Teles, 68), 20. Alexandru Cicâldău (5. Anzor Mekvabișvili, 57), 11. Nicușor Bancu (căpitan; 2. Florin Ștefan, 112) – 29. Luca Băsceanu (30. David Matei, 68), 12. Monday Etim (9. Assad Al Hamlawi, 57), 10. Ștefan Baiaram (4. Alexandru Crețu, 83). Antrenor: Filipe Coelho.
Rezerve neutilizate: 32. Joao Goncalves – 18. Mihnea Rădulescu, 19. Vasile Mogoș.