Un student al Universității „Lucian Blaga” a câștigat patru noi medalii la Campionatul Mondial de Culturism și Fitness

Studentul Facultății de Științe din cadrul Universității “Lucian Blaga” din Sibiu, Robert Mihai Frățilă, a obținut o nouă performanță sportivă, câștigând trei medalii de argint și o medalie de bronz la Campionatul Mondial de Culturism și Fitness din Santa Susanna, Spania, desfășurat în perioada 31 octombrie -7 noiembrie.

Foto: ULBS

Robert Mihai Frățilă urmează, în paralel, cursurile programelor de licență Educație Fizică și Sportivă și Matematică – Informatică din cadrul Facultății de Științe a Universității “Lucian Blaga” din Sibiu.

”Suntem mândri de performanțele sportive ale lui Robert și îi dorim în continuare mult succes și la celelalte competiții sportive la care va participa”, a declarat conf.univ.dr. Florin Sofonea, decanul Facultății de Științe.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*