La data de 14 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva au desfășurat activități în scopul creșterii gradului de disciplină rutieră pe tronsoanele aflate în competență, precum și pentru respectarea legalității în domeniul transporturilor rutiere.

Foto: IPJ Sibiu
Acțiunea s-a desfășurat în intervalul orar 10:00 – 16:00, cu sprijinul reprezentanților RAR și DSV, fiind vizate atât respectarea regimului legal de viteză, cât și starea tehnică a autovehiculelor și legalitatea transporturilor.
Polițiștii au verificat 141 de autovehicule și au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare totală de 51.358 lei.
Dintre acestea, 59 de sancțiuni au fost aplicate pentru depășirea vitezei legale, 37 pentru abateri prevăzute de O.G. nr. 37/2007, 22 pentru defecțiuni tehnice, 5 pentru neportul centurii de siguranță, precum și 18 pentru alte abateri.
Totodată, polițiștii au constatat o infracțiune la regimul rutier, fiind dispuse măsurile legale.
De asemenea, au fost reținute 5 permise de conducere, dintre care 4 pentru depășirea vitezei legale și unul pentru săvârșirea infracțiunii menționate, respectiv conducerea unui vehicul cu permis necorespunzător categoriei necesare.

Foto: IPJ Sibiu
Ca urmare a neregulilor tehnice constatate, au fost retrase 17 certificate de înmatriculare.
În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate 24 de testări pentru consumul de alcool și o testare pentru depistarea substanțelor psihoactive.

Foto: IPJ Sibiu
Polițiștii rutieri continuă acțiunile pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente și pentru protejarea vieții tuturor participanților la trafic.
Exemple semnificative :
În cadrul acțiunii, în jurul orei 11:10, polițiștii din cadrul BPA A1 RM. VÂLCEA – DEVA au oprit în zona km 260, un ansamblul rutier format dintr-o autoutilitară care tracta o remorca, condusă de către un cetățean bulgar, care efectua transport rutier de persoane și bunuri, fără a deține o copie conformă pentru transportul efectuat.
Polițiștii rutieri au luat măsura sancționării contravenționale conform Legii 38/2003 cu amendă în valoare de 5000 lei, fiind dispusă măsura de suspendare a dreptului de utilizare a autoturismului în cauză pe o perioadă de 6 luni.

Foto: IPJ Sibiu
În jurul orei 13:30 polițiștii din cadrul BPA A1 RM. VÂLCEA – DEVA au depistat la km 268 un autoturism care circula cu viteza de 188 km/h, pe limita de viteza 130 km/h condus de un bărbat în vârstă de 46 de ani din județul Ilfov. Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2025 lei conform OUG 195/2002. Totodată s-a dispus reținerea permisului de conducere în vederea suspendării pentru o perioadă de 90 de zile.











