Un pescar sibian cu zece ani de experiență în acest sport povestește despre pasiunea sa pentru pescuit și despre una dintre cele mai impresionante capturi ale sale, un somn de 15 de kilograme, prins pe râul Olt, în zona Sibiului. Pasiunea pentru pescuit a început în urmă cu un deceniu, iar un rol important l-au avut și prietenii care l-au învățat primele lucruri despre acest sport. De atunci, ieșirile la pescuit au devenit pentru el momente de relaxare și o ocazie de a petrece timp în natură.
(Maria-Antonia OANA)

Sursă foto: Mesagerul de Sibiu
Dan Sorlei, sibian și pescar pasionat de aproximativ zece ani, spune că acest sport presupune, înainte de toate, răbdare, timp și investiții importante.
„Când am timp, merg la pescuit. Este un sport pentru care ai nevoie de timp și bani, dar este foarte plăcut și relaxant. Plec dimineața și mă întorc seara”, povestește pescarul.
A prins un somn de 15 kg
Una dintre cele mai spectaculoase experiențe ale sale a avut loc pe Olt, unde, de-a lungul anilor, a reușit să prindă exemplare impresionante de somn. Capturile au variat de la aproximativ 10 kilograme până la exemplare de 15, 18, 25, 30 sau chiar 60+ de kilograme.
Pescarul spune că merge de multe ori la apă înainte de a avea parte de o captură importantă și că rezultatele apar, de cele mai multe ori, după multe ore petrecute pe teren.
„Trebuie să ai răbdare și să mergi de multe ori. Folosim și barca și pescuim pe diferite zone ale Oltului”, explică acesta.
În perioada verii, șansele de a prinde somn sunt mai mari, însă pescuitul rămâne o activitate care necesită timp și pregătire. Pentru a practica acest sport la un nivel ridicat, investițiile pot ajunge, potrivit pescarului, la aproximativ 10.000 de euro, dacă sunt luate în calcul echipamentele și dotările necesare.
Somnul este și una dintre speciile apreciate de pescarii de pe Olt. Unele dintre exemplarele capturate sunt păstrate pentru consum, în timp ce alte capturi sunt eliberate în apă.

Sursă foto: Mesagerul de Sibiu











