Un sfert dintre tinerii români riscă sărăcia! Sunt cei mai afectați de sărăcie dintre toți tinerii europeni!

Rata de deprivare materială și socială în rândul tinerilor este de patru ori mai mare în România decât în UE, potrivit Monitorul de Cluj.

Foto: pexels.com

România avea în 2022 cea mai ridicată rata de deprivare materială şi socială severă în rândul tinerilor (cu vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani) din rândul statelor membre UE, de 25,4%, în condiţiile în care media la nivelul blocului comunitar era de 6%, arată cele mai recente date publicate de Eurostat.

România, cel mai mare risc de sărăcie în rândul tinerilor la nivel european

Potrivit oficiului european de statistică, ţările UE cu cea mai mare proporţie de tineri care se confruntă cu deprivare materială şi socială severă au fost România (25,4%), Bulgaria (18,6%) şi Grecia (14,9%). Pe de altă parte, proporţia a fost mai mică de 3% în 12 state membre UE: Slovenia, Austria, Luxemburg, Croaţia, Polonia, Cehia, Ţările de Jos, Estonia, Malta, Cipru, Finlanda şi Suedia.

La nivelul întregului bloc comunitar, în 2022, riscul de sărăcie şi excluziune socială era mai mare cu 2,9 puncte procentuale pentru tinerii cu vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani, 24,5%, decât pentru populaţia totală (21,6%).

Statele membre cu cel mai mare procent de tineri (cu vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani) aflaţi în risc de sărăcie şi excluziune socială erau România (37,9%), Bulgaria (32,4%) şi Grecia (30,7%). La polul opus, cele mai mici rate se înregistrau în Cehia (10,5%), Slovenia (10,7%) şi Malta (11%).

În 2022, 17,4 milioane de tineri (cu vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani) erau în risc de sărăcie şi excluziune socială în Uniunea Europeană, dintre care 4,1 milioane trăiau într-o stare de deprivare materială şi socială severă.

Ce nu își permit românii

Rata deprivării materiale și sociale semnificative (SMSD) este un indicator care arată lipsa severă a obiectelor necesare și dezirabile pentru un trai corespunzător.

Indicatorul face distincție între persoanele care nu își pot permite un anumit bun, serviciu sau activități sociale. Această rată este stabilită ca fiind procentul din populație care se confruntă cu lipsa forțată a multiplelor tipuri de deprivări atât la nivel de gospodărie, cât și la nivel individual.

Dacă în 2021 peste 20% dintre tinerii români erau expuși riscului de sărăcie și deprivare socială, în 2022 proporția românilor săraci a ajuns la aproape 38%.

Deprivarea materială severă, așa cum este definită de Eurostat, este caracterizată prin existența unor condiții de viață constrânse în mod drastic de lipsa de resurse.

Persoanele nu își pot permite: să își plătească chiria sau facturile de întreținere, să își mențină locuința la un nivel de încălzire adecvat, să se confrunte cu cheltuieli neașteptate, să mănânce carne, pește sau o proteină echivalentă o dată la două zile, o săptămână de vacanță în afara locuinței, un automobil, o mașină de spălat, un televizor color sau un telefon.

Din păcate aceeași situație grea, marcată de risc de sărăcie și excluziune socială, poate fi regăsită și în cazul copiilor din România, context în care peste 40% dintre aceștia se află la limita sărăciei.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*