Un nou centru de zi pentru copii la Copșa Mică, din fonduri PNRR

Miercuri s-a semnat contractul pentru amenajarea şi dotarea Centrului de zi Maria din Copșa Mică.

Foto: Facebook Primăria Copșa Mică

Centrul va funcționa în același corp de clădire cu medicii de familie, la etaj, mansardă şi subsol. Întreaga clădire va fi reabilitată energetic (inclusiv cabinetele medicale existente).

În acest centru de zi, un număr de aproximativ 45 de copii, proveniți în special din familii mai nevoiașe, vor beneficia de servicii de tip afterschool, hrană şi igienă.

Copiii beneficiari, după terminarea orelor de şcoală vor fi primiți în centru, se vor spăla, vor fi hrăniți, își vor face temele şi bine înțeles vor avea şi timp de joacă, iar seara vor merge acasă.

„Centrul va organiza şi se va implica de asemenea şi în multe acțiuni socio-culturale. Ne propunem ca în timpul vacanțelor elevii din centru să poată merge inclusiv în tabere speciale. Avem credința că acest centru va ridica nivelul de trai al acestor copii şi le va oferii un real sprijin în dezvoltarea lor pentru încadrarea în societate. Valoarea contractului este de 1.361.500 lei fără TVA (bani alocaţi în cadrul PNRR), lucrările trebuie să fie finalizate în 9 luni” au transmis reprezentanții Primăriei Copșa Mică.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*