Un individ din Olt aflat în Sibiu a pus mâna pe telefonul unui apropiat și a făcut plăți online

Ieri, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Sibiu au reținut un tânăr în vârstă de 23 de ani, din județul Olt. Acesta este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunilor de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos (3 acte materiale), respectiv acces ilegal la un sistem informatic.

FOTO: arhivă

În fapt, tânărul este bănuit că, în perioada 20 – 23 martie a.c., în timp ce se afla în municipiul Sibiu, ar fi accesat fără drept telefonul mobil al unei persoane apropiate și ar fi efectuat în mod repetat tranzacții financiare din contul persoanei în cauză către conturi proprii.

Prin activitatea infracțională s-a creat un prejudiciu de 175.000 de lei.

În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii sibieni de investigații criminale au luat măsura reținerii tânărului pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate la nivelul Serviciului de Investigații Criminale Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*