Un fost ministru al Educației cere schimbarea admiterii la liceu

Daniel Funeriu, fost ministru al Educației, cere schimbarea modului de admitere la liceu în România, printr-o scrisoare deschisă către președintele țării.

Foto: pexels.com

Fostul ministru al Educației evidențiază că Evaluarea Națională, examenul de intrare la liceu, ar trebui modificat în așa fel încât să cuprindă evaluări din mai multe materii esențiale, nu doar limba română și matematica:

Scrisoare deschisă către președintele României:
Stimate domnule președinte,
Vă implor să schimbați urgent modul de admitere la liceu. Din cauză că doar româna și matematica vor fi importante pentru intrarea la liceu, ne îndreptăm către un cataclism educațional. Fizica, chimia, biologia, istoria, geografia, artele, limbile străine nu vor mai fi deloc reprezentate în gimnaziu. Nimeni nu va mai dori să fie profesor la aceste materii esențiale pentru că, pur și simplu, copiii și părinții lor nu le vor mai băga în seamă decât pentru obținerea unui biet 5.

Domnule președinte, suntem în fața celei mai mari amenințări din istoria învățământului din România: dacă nu se modifică urgent structura evaluării naționale, care să cuprindă evaluări din toate materiile de mai sus, vom produce în cel mai bun caz tineri de 15-16 ani roboței de rezolvat probleme la matematică și ingurgitatori de concepte prăfuite și ultracodificate la limba română. În cel mai rău caz -din păcate previzibil acum- vom produce, în lipsa profesorilor buni la materii esențiale, generații întregi de infirmi intelectual, și ne vom mira, peste ani, că avem milioane de români fără discernământ și vulnerabili la orice prostie pe care le-o bagă în cap rețelele sociale. Știu, domnule președinte, că este greu să admiți că ai greșit. Greșeala dumneavoastră are consecințe cataclismice pentru milioane de copii. Reparați-o cât încă mai este posibil!”, a scris fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu.

În prezent, media claselor V-VIII nu mai este luată în calcul pentru admiterea la liceu 2023, fiind eliminată prin Ordinul ministrului educației 5.243 din 31 august 2022, după ce mai mult de 20 de ani a avut o pondere la media finală.  Astfel, acum contează doar Evaluarea Națională pentru media finală de intrare la liceu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*