Un deceniu de Sibiu Rally Team

Sibiu Rally Team a împlinit zece ani de activitate în sportul automobilistic autohton.

Evenimentul a fost sărbătorit la hotelul Hilton, în sala de conferințe, unde sportivii clubului au primit diplome din partea conducerii, într-un cadru festiv. Totodată, organizatorii au pregătit suveniruri și pentru sponsorii și partenerii clubului, printre care se numără Mesagerul de Sibiu.

Clubul participă în campionatele naționale de automobilism, însă în ultimii ani și-a extins activitatea și în alte sporturi, cum ar fi schi și tenis.

„În anul 2009, pornea la drum, cu gândul de a face performanță, Clubul Sportiv Sibiu Rally Team. Au trecut 10 ani în care clubul nostru a «crescut» atât ca număr de membri, cât și ca performanțe. Am dorit să aniversăm primul deceniu de viață a clubului și am fost onorați cu prezența unor oameni importanți. Pe viitor, sperăm să atragem mai mulți sponsori, iar rezultatele să fie din ce în mai bune“, a spus Dan Magoș, coordonatorul întregului proiect Sibiu Rally Team.

La eveniment au participat și oficialități locale din Primăria Sibiu și Consiliul Județean, precum și directori ai instituțiilor din subordinea celor două foruri administrative.


Cosmin PAL

One Comment

  1. Pingback: Un deceniu de Sibiu Rally Team – Made in Transilvania

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura