Polițiștii rutieri au intervenit de urgență în această dimineață, în jurul orei 05:00, la un accident de circulație, produs pe DN 1, km 282, în afara localității Avrig.

„Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că în timp ce se afla pe partea carosabilă, un bărbat în vârstă de 44 de ani, din județul Prahova, a fost acroșat de o autoutilitară condusă pe direcția Sibiu-Brașov de către un bărbat în vârstă de 51 de ani, din județul Galați”, potrivit IPJ Sibiu.
Din nefericire, în urma accidentului rutier, bărbatul în vârstă de 44 de ani, a decedat. Conducătorul auto a suferit vătămări corporale și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier și dispunerii măsurilor legale.











