Primăria Sibiu a semnat contractul pentru modernizarea ultimului tronson neamenajat al străzii Hameiului, porțiunea care continuă strada I. Neculce și asigură accesul către căminele studențești și terenul de sport. Investiția se ridică la 946.000 de lei, bani de la bugetul local, iar lucrările ar urma să fie finalizate în trei luni.

Sursă foto: Primăria Sibiu
Ultimul tronson al străzii Hameiului care a rămas neamenajat va fi modernizat de Primăria Sibiu. Contractul pentru execuția lucrărilor a fost semnat, în urma unei proceduri publice de achiziție, cu MGM Construcții Generale SRL.
Este vorba despre porțiunea care continuă strada I. Neculce și duce către căminele studențești și terenul de sport. Pe acest tronson, SC Apă Canal a finalizat recent lucrările de reabilitare a rețelelor proprii, ceea ce permite municipalității să înceapă amenajarea întregii străzi.
Primul tronson al străzii Hameiului a fost modernizat în perioada 2019-2020, iar intervenția actuală va completa lucrările și va aduce la un standard similar și ultima porțiune rămasă neamenajată.
Ce lucrări vor fi realizate
Valoarea contractului este de 946.000 de lei, finanțarea fiind asigurată integral de la bugetul local.
Proiectul prevede modernizarea carosabilului și a trotuarelor, precum și amenajarea unor parcări adiacente părții carosabile. Totodată, vor fi realizate gurile de scurgere pentru colectarea apelor pluviale în sistemul subteran existent, executat recent.
Lucrările vor include și amenajarea accesurilor către proprietăți, modernizarea iluminatului public și realizarea tubulaturii subterane necesare pentru coborârea cablurilor de fibră optică suspendate.
Strada va beneficia, de asemenea, de un sistem de semnalizare rutieră corespunzător, iar spațiile verzi vor fi amenajate prin însămânțare cu iarbă și plantarea de arbori.
Lucrările vor dura trei luni
După emiterea ordinului de începere, constructorul va avea la dispoziție trei luni pentru execuția și finalizarea lucrărilor.
Pe durata șantierului, accesul către locuințele din zonă și către unitățile de interes public de pe strada Hameiului va fi menținut, însă în condiții de șantier.
Prin finalizarea acestei investiții, Primăria Sibiu va încheia procesul de modernizare a străzii Hameiului, după intervențiile realizate în ultimii ani atât asupra infrastructurii edilitare, cât și asupra carosabilului și spațiilor aferente.











