Ultima probă a simulării examenului de evaluare națională. Au lipsit 7 elevi

Astăzi, 07 februarie, între orele 9.00 și 11.15, în unitățile de învățământ cu clase gimnaziale ce studiază în limba minorităților naționale din județul Sibiu, a fost susținută simularea probei de limba și literatura maternă din cadrul examenului de Evaluare Națională 2024 pentru absolvenții clasei a VIII-a.

Foto: Arhivă

Din cei 153 elevi care puteau susține această simulare (130 elevi la limba și literatura germană și 23 elevi la limba și literatura maghiară) au fost prezenți 146 elevi (95,43%), iar 7 elevi (4,57%) au absentat (6 elevi la limba și literatura germană și un elev la limba și literatura maghiară).

Nu au existat probleme în privința organizării simulării la această probă, toate unitățile de învățământ cu clase gimnaziale ce studiază în limba minorităților naționale putând accesa, multiplica și distribui subiectele la timp. Nu au fost raportate situații de elevi eliminați sau elevi cu probleme de sănătate în timpul desfășurării probei.

Rezultatele elevilor la simularea examenului de Evaluare Națională 2024 se vor comunica în data de 23 februarie 2024.

În conformitate cu OME nr. 6760 din 07.12.2023, rezultatele obținute de elevi la  simularea Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a „sunt analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ în care s-au desfășurat aceste simulări, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare.”

Notele obținute se trec în catalog doar la solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/tutorelui.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*