ULBS, prezentă la întâlnirea anuală a Consorțiului Universitaria

Întâlnirea anuală a Consorțiului Universitaria a avut loc în perioada 18-21 aprilie la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), pentru a dezbate cele mai relevante aspecte privind starea actuală a învățământului superior românesc.

Foto: ULBS

La eveniment au participat reprezentanții celor nouă universităţi membre ale Consorţiului:Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Universitatea din Bucureşti, Universitatea Babeş – Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timişoara, Academia de Studii Economice din București, Universitatea din Craiova, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, Universitatea „Ovidius” din Constanța şi, cu statut de invitat, Universitatea de Stat din Moldova, Chișinău.

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a fost prezentă la întâlnire printr-o delegație condusă de prof.univ. dr. Sorin Radu, rectorul ULBS.

În cadrul întâlnirii au fost organizate grupuri de lucru pe teme precum: managementul resurselor umane și evaluarea activității, programe de cercetare ştiinţifică şi transfer de cunoștințe, relaţii internaţionale şi parteneriate de studii şi cercetare, studii doctorale, digitalizare, filiale și extensii, programe de licenţă, masterat şi activităţi de formare a personalului didactic din învăţământul preuniversitar, managementul calității, strategie și dezvoltare instituțională, grădini botanice şi stațiuni de practică studenţească.

În urma discuțiilor derulate la nivelul rectorilor și al grupurilor de lucru organizate pe domenii strategice universitare, universitățile membre ale Consorțiului Universitaria au căzut de acord asupra necesității alocării de la bugetul de stat, la prima rectificare din anul 2024, pentru toate universitățile din România, a sumelor necesare pentru acoperirea completă a majorărilor salariale prin calculul sumelor alocate sub forma unei compensații cu două componente:

Creșterea finanțării pe student echivalent unitar (SEU) pentru anul 2024 față de nivelul finanțării SEU din anul 2022 cu procentul mediu cumulat de creștere a salariilor în învățământul superior în anii 2023 și 2024;

Acordarea unor compensații pentru universitățile care au studenți cu taxă echivalente cu procentul mediu cumulat de creștere a salariilor în învățământul superior în anii 2023 și 2024, aplicat la totalul sumelor încasate din taxe pe tot parcursul anului 2023. Mai multe informații, aici.

Consorțiul Universitaria este cea mai complexă structură academică de profil din România sub aspectul tradiției academice, al mărimii (include peste 42% din studenții și peste 40% din cadrele didactice din învățâmântul superior din țară), al distribuției regionale (fiecare regiune de dezvoltare a țării fiind reprezentată), al diversității programelor de studiu (majoritatea lor fiind membri în universități comprehensive) și al performanțelor în clasamentele internaționale.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*