UDMR a decis cum va vota la moţiunea de cenzură a PNL

Liderii UDMR au discutat miercuri cu conducerea PNL referitor la moţiunea de cenzură „Alege între România şi Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta”.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că formaţiunea sa va susţine moţiunea de cenzură iniţiată de liberali, dar că decizia formală se va lua luni în grupurile parlamentare reunite ale Uniunii.

„Moţiunea de cenzură – un instrument politic şi este foarte bine să fie folosit în fiecare sesiune parlamentară. Rămâne, cel puţin pentru mine, întrebarea dacă era bine să fie iniţiată această moţiune acum sau peste două trei săptămâni, dar nu mai este cale de întoarcere. UDMR este în Opoziţie şi aproape sigur că se va comporta ca o formaţiune politică în Opoziţie, sigur că nu va vota împotriva moţiunii de cenzură, dar consultându-mă cu colegii mei marea majoritate crede că trebuie să mergem pe logica unei formaţiuni politice în Opoziţie”, a spus Kelemen Hunor după întâlnirea cu liderii PNL Alina Gorghiu şi Vasile Blaga.

El a precizat că decizia formală cu privire la votul asupra moţiunii de cenzură va fi luată luni la şedinţa grupurilor reunite ale UDMR.

„Ne interesează, şi asta am spus colegilor de la PNL, dacă cumva acest guvern pică sau premierul Victor Ponta face un pas înapoi trebuie să ştim ce vor să facă mai departe. Este un lucru poate mai important decât soarta moţiunii de cenzură pentru că este o perioadă limitată până la alegerile parlamentare. Trebuie să vedem proiectele, programul politic pentru această perioadă şi despre acest lucru trebuie să vorbim la următoarea întâlnire, nu despre altceva”, a adăugat Kelemen Hunor, citat de Agerpres.

Liderul UDMR a precizat că dacă actuala coaliţie îl susţine pe premierul Victor Ponta moţiunea nu are nicio şansă să treacă. El a mai spus că în contextul în care acest guvern va propune bugetul pe anul viitor va fi o problemă pentru România.

„Nu avem voturile necesare fără ajutorul unora din coaliţia actuală de a da jos Guvernul”, a precizat Kelemen Hunor.

Întrebat dacă UDMR este interesat să intre în prezent la guvernare, Kelemen Hunor a subliniat că acest aspect nu a fost discutat cu PNL şi că este prematură o astfel de chestiune.

De asemenea, el a apreciat că programul de guvernare al PNL este unul convingător, dar că este unul pe patru ani. Liderul UDMR a afirmat că liderii PNL l-au informat că în cazul în care vor ajunge la guvernare vor veni cu un program pe un an.

Moţiunea de cenzură „Alege între România şi Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta!”, iniţiată de PNL este citită miercuri în plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului.

În document, liberalii susţin că prim-ministrul, fiind trimis în judecată, compromite o naţiune întreagă şi că liderii UNPR şi PSD, Gabriel Oprea şi Liviu Dragnea, sunt „complicii” acestuia dacă îl susţin în continuare.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura