Sibiul găzduiește, începând de astăzi, o nouă ediție a proiectului cultural „Case Deschise”, eveniment care transformă orașul și împrejurimile sale într-un spațiu al dialogului despre arhitectură, patrimoniu și comunitate.

Punctul central al ediției din acest an va fi „Casa Deschisă”, pavilionul expozițional amenajat în Piața Mare din Sibiu, unde publicul va putea descoperi obiectivele și experiențele pregătite în cadrul programului.
Organizatorii anunță o săptămână plină de activități dedicate tuturor categoriilor de public, de la ateliere pentru copii până la vizite ghidate în clădiri cu valoare arhitecturală și experiențe în mediul rural.

Astfel, luni și miercuri, cei mici sunt invitați la atelierele De-a Arhitectura „Casa, deschide-te!”, iar pe tot parcursul săptămânii, de luni până vineri, publicul poate vizita Biblioteca de Materiale amenajată la Casa cu Frescă, sediul Ordinului Arhitecților din România – Filiala Sibiu-Vâlcea.
Weekendul va continua cu Ziua Birourilor de Arhitectură, tururi ghidate în Sibiu și experiențe organizate în mediul rural, în peisajele din Țara Colibelor.

„Case Deschise” este un proiect cultural inițiat în anul 2023 de Ordinul Arhitecților din România – Filiala Sibiu-Vâlcea și este cofinanțat prin timbrul de arhitectură, una dintre sursele importante de susținere a proiectelor culturale și arhitecturale din România.
Evenimentul funcționează pe principiul „porților deschise”, oferind publicului acces în clădiri publice și private din județele Sibiu și Vâlcea, considerate exemple de bună practică în arhitectură și care, în mod obișnuit, nu sunt accesibile publicului larg.

sursa foto: Case Deschise Sibiu
Participanții vor beneficia de tururi ghidate realizate chiar de autorii proiectelor și de beneficiarii acestora, având ocazia să descopere poveștile clădirilor, soluțiile arhitecturale și relația dintre spațiu, comunitate și patrimoniu.
Prin acest proiect, organizatorii își propun să aducă arhitectura mai aproape de oameni și să evidențieze rolul acesteia în dezvoltarea urbană, culturală și socială a comunităților.













