Turul Sibiului anunță traseul și echipele participante

Ediția a 14-a a Turului Ciclist al Sibiului se desfășoară anul acesta între 6 și 9 iulie, pe un traseu de peste 673 de km împărțiți în cinci etape, cu două finișuri în cățărare și o probă scurtă de contratimp. Până în acest moment și-au confirmat participarea 25 de echipe, între care o echipă  World Tour, cinci Pro-team, 18 continentale și 2 naționale. Pentru prima dată în istoria sa, competiția începe cu o etapă de 170 de km care se termină în cățărare, la Păltiniș.

FOTO: Turul Ciclist al Sibiului

Chiar dacă se desfășoară aproximativ pe aceleași drumuri, cu epicentrul în Sibiu, organizatorii Turului Sibiului sunt atenți să mențină suspansul competiției, programând etapele diferit de la o ediție la alta. Anul acesta, chiar dacă startul pentru bătălia din clasamentul general se dă încă din prima zi, surprizele nu sunt excluse până la finalul competiției, astfel că vom avea parte de o ediție intensă și fără momente de respiro.

Traseu Turului Ciclist al Sibiului 2024

 6 iulie Etapa 1: Sibiu – Blaj – Rășinari – Păltiniș, 170 km

7 iulie Etapa 2a: Sibiu – Poiana Sibiului – Sibiu, 97 km

7 iulie. Etapa 2b: Centrul istoric Sibiu, contratimp individual, 3,3 km

8 iulie Etapa 3: Sibiu –Biertan – Sighișoara – Agnita – Bâlea Lac, 207 km

9 iulie Etapa 4: Sibiu –Mediaș – Târnăveni –Mediaș – Sibiu, 196 km

După ceremonia de prezentare a echipelor, care va avea loc vineri 5 iulie în Piața Mare, competiția va debuta  sâmbătă, 6 iulie cu o etapă de peste 170 de km, care se termină la Păltiniș. Finalul în urcare până la cea mai veche stațiune de schi din România este suficient de greu pentru a face o selecție pentru clasamentul general, deși în trecut cățărarea a fost câștigată și la sprint, adevărat – într-un grup select de cicliști.

Duminică, 7 iulie, Turul Sibiului continuă cu două semi-etape, a doua zi de competiție oferind o potențială primă șansă pentru sprinteri dimineața, înainte ca ziua să se încheie cu un contratimp individual scurt și rapid pe străzile cu piatră cubică din centrul orașului. Traseul folosit anterior pentru prolog, iar anul trecut pentru epilog, nu va produce decalaje mari în clasamentul general, dar așa cum a demonstrat-o din plin ediția din 2023, Turul Sibiului poate fi câștigat la o diferență de doar câteva secunde.

Etapa a 3-a de luni, 8 iulie, duce plutonul pe Transfăgărășan până la Bâlea Lac, pentru cățărarea tradițională la altitudinea de 2040 de metri. Cu 207 km lungime, nu este doar cea mai grea, ci și cea mai lungă etapă a cursei. Cicliști importanți, precum Egan Bernal, Ivan Sosa sau Davide Rebellin au reușit de-a lungul timpului să se impună pe cea mai frumoasă cățărare din România, unde an de an își dau întâlnire fani ai ciclismului din toată țara.

Marți, 9 iulie, vine din nou rândul unei etape pe plat, iar sprinterii au ocazia să-și sărbătorească victoria la finișul din Piața Mare, înainte de festivitatea finală de premiere a ediției. Bonusurile de la sprinturile în cătărare din zona Mediaș – Băgaciu încă pot produce surprize în clasamentul general, astfel încât  ultima etapă nu va fi deloc una liniștită pentru pluton.

Echipele Turului Ciclist al Sibiului 2024

Echipa Germană Bora Hansgrohe, care a câștigat de trei ori Turul Ciclist al Sibiului – în 2020, 2021 și 2022 – se întoarce la locul faptei, chiar dacă anul acesta nu mai are de apărat tricoul galben. După un an 2023 mai puțin favorabil, când a coborât de pe poziția 6 pe poziția 10 în clasamentul UCI, Bora Hansgrohe începe 2024 pe cai mari: a semnat cu slovenul Primoz Roglic, care a câștigat de trei ori Turul Spaniei și o dată Turul Italiei și care a participat la Turul Sibiului în 2014, când a câștigat clasamentul cățărătorilor și locul 3 în clasamentul general.

Chiar dacă Roglic a fost  deja anunțat pentru Turul Franței, programat în aceeași perioadă cu Turul Sibiului , Bora Hansgrohe va veni cu siguranță la Sibiu cu o echipă pregătită să reînnoade șirul de victorii în Transilvania.

Deținătoarea tricoului galben, echipa pro continentală Q36,5 Pro Cycling (Elveția), vine și ea la ediția a 14-a a Turului Ciclist al Sibiului, alături de alte patru echipe pro continentale puternice și foarte motivate să câștige clasamentul general: Lotto Dstny (Belgia), Team Corratec – Selle Italia, UNO-X Pro Cycling Team (Norvegia) și Israel – Premier Tech (Israel). Pe lângă acestea, și-au mai confirmat participarea 16 echipe continentale –  între care Astana Qazaqstan Development Team și toate cele trei echipe românești: Sofer Savini Due OMZ, MENtoRISE Elite Team și Team Novak și două naționale: România și Mexic.

Ca în fiecare an, organizatorii au avut grijă să invite și echipe pe care le vedem în premieră în România, precum Rad-Net Rose Team (Germania), care i-a lansat pe Pascal Achermann și pe Emanuel Buchmann sau Victoria Sports Pro Cycling (Filipine) și Beykoz Belediyesi Sport Kulubu (Turcia), ambele înființate anul trecut.

Palmaresul Turului Ciclist al Sibiului

2011      Alessio Marchetti (Centro Revisioni Cerone)
2012      Victor de la Parte (SP Tableware)
2013      Davide Rebellin (CCC Polsat – Polkowice)
2014      Radoslav Rogina (Adria Mobil)
2015      Mauro Finetto (Southeast)
2016      Nikolay Mihaylov (CCC Sprandi Polkowice)
2017      Egan Bernal (Androni – Sidermec – Bottecchia)
2018      Ivan Sosa (Androni Giocattoli – Sidermec)
2019      Kevin Rivera (Androni Giocattoli – Sidermec)
2020      Gregor Mühlberger (BORA – hansgrohe)
2021      Giovanni Aleotti (BORA – hansgrohe)
2022      Giovanni Aleotti (BORA – hansgrohe)
2023      Mark Donovan (Q36.5 Pro Cycling Team).

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*