Tulipanii, copacii lalea ai baronului Samuel von Brukenthal au înflorit din nou la Avrig

Sfârșitul lunii mai aduce, an de an, unul dintre cele mai spectaculoase momente din grădinile Palatul Brukenthal din Avrig. Tulipanii plantați în urmă cu două secole de baronul Samuel von Brukenthal au înflorit din nou. Povestea lor începe în urmă cu mai multe secole, când baronul Samuel von Brukenthal, guvernator al Transilvaniei și mare iubitor al artei și grădinilor aristocratice, a adus la Avrig tradiția amenajărilor florale inspirate din marile domenii europene.

Maria-Antonia OANA

Sursă foto: Palatul Brukenthal din Avrig

De atunci, în fiecare primăvară târzie, grădinile palatului prind viață datorită tulipanilor. Vizitatorii care ajung în aceste zile la Avrig sunt întâmpinați de alei pline de flori în nuanțe intense.

Printre cele mai apreciate atracții ale domeniului se află și Arbore Lalea, cunoscut sub numele de Tulipan. Copacul rar, care poate depăși 20 de metri înălțime, impresionează prin miile de flori parfumate asemănătoare lalelelor.

Sursă foto: Palatul Brukenthal din Avrig

„Îngrijirea atentă a acestor tulipani reflectă angajamentul nostru ferm față de conservarea și valorificarea patrimoniului local, atât în ceea ce privește elementele naturale, cât și cele culturale. Astfel, prin păstrarea acestei tradiții florale, reușim să consolidăm legătura dintre trecut și prezent, oferind comunității și vizitatorilor o experiență unică, plină de semnificație și frumusețe.

În acest context, invităm publicul larg să viziteze Palatul Brukenthal din Avrig și să se bucure de acest spectacol natural ce îmbină armonios istoria cu splendoarea florilor, simbolizând respectul nostru profund pentru valorile culturale și naturale ce ne definesc identitatea”, au transmis reprezentanții Palatul Brukenthal din Avrig.