Trucurile medicilor sibieni pentru un somn odihnitor

Specialiștii Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu avertizează că lipsa somnului poate avea consecințe serioase asupra sănătății, crescând riscul de boli cardiovasculare și diabet, dar și scăzând imunitatea organismului.

Foto: Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu

Pentru a beneficia de un somn odihnitor, medicii recomandă câteva reguli simple, dar esențiale: menținerea unui program fix de somn, evitarea expunerii la ecrane înainte de culcare (deoarece lumina albastră interferează cu producția de melatonină, hormonul somnului), asigurarea unui mediu propice pentru odihnă, cu cameră aerisită și temperatură potrivită.

De asemenea, specialiștii subliniază importanța evitării cafelei și a meselor copioase seara, precum și beneficiile mișcării zilnice pentru îmbunătățirea calității somnului.

„Un somn odihnitor nu trebuie să fie privit ca un lux, ci ca o necesitate pentru o viață echilibrată”, transmit medicii sibieni prin intermediul paginii oficiale de Facebook a spitalului.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura