Triplă PARASCHIV! VICTORIE mare la Arad! UTA – FC Hermannstadt 1-3 (0-1)

„Acum se arată caracterele puternice“, declara Marius Măldărășanu, înaintea partidei de azi, de la Arad, din cadrul etapei a 4-a a play-off-ului Superligii. Iar elevii săi au demonstrat pe teren că și-au revenit rapid după dubla de coșmar cu U Cluj și că formează una dintre cele mai puternice echipe din țară, capabilă să câștige în fața oricui și oriunde în campionatul intern. FC Hermannstadt a învins UTA, scor 3-1 (1-0), făcând un pas uriaș  în a-și asigura un loc în Superligă și în sezonul următor!

(Dan GREAVU)

În fața a cca 6000 de copii (UTA fiind sancționată de Comisia de Disciplină a FRF), FC Hermannstadt a început prudent, căutând să acopere cât mai bine zonele din fața porții lui Căbuz. A depășit cu bine primul sfert de oră, gazdele având 3 șuturi, prin Omondi (‘2), Fabry (‘5) și Luckassen (‘8), primul fiind reținut de portarul sibian, iar celelalte două ocolind ținta.

La chiar prima șarjă ofensivă sibiană, în minutul 15, după o lovitură liberă executată în zid de Butean, Gabi Iancu, titularizat pentru acest meci de Măldărășanu, a fost lovit în careu de Luckassen, centralul dictând penalti. Daniel Paraschiv a transformat, urcând la cota 9 reușite în acest sezon: 0-1

Golul marcat de golgheterul sibienilor a dus jocul în zona preferată de Măldărășanu, FC Hermannstadt căutând în continuare golul doi pe contraatac. Deși UTA a construit mai mult, până la pauză, ocaziile importante s-au consumat la poarta arădeană. Șuturile lui Murgia (‘23) și Ianis Stoica (‘26) au ocolit ținta, apoi Gabi Iancu (‘30) a tras de la 25 de metri, dar Kucher a reușit să respingă în corner. De partea cealaltă, doar Fabry ne-a dat emoții, șutul său fiind respins de Căbuz.

La reluare, echipa sibiană a rezolvat meciul în 4 minute. Până să se reașeze echipele în teren, același Daniel Paraschiv (’46) a profitat de o eroare în defensiva adversă și a marcat din nou, cu piciorul drept: 0-2. Gazdele au acuzat șocul din plin, iar Paraschiv a lovit din nou, în minutul 49, de această dată cu capul, la o centrare venită de la Butean: 0-3. „Para-gol“ a ajuns la 11 goluri pentru FC Hermannstadt în acest sezon! 

UTA n-a renunțat la meci, Rednic operând două modificări, în minutul 52. Zece minute mai târziu, Claudiu Micovschi a reușit să reducă din handicap, după o perioadă bună de joc a arădenilor: 1-3. Măldărășanu a schimbat și el, apoi Rednic și-a aruncat în luptă toate armele, însă FC Hermannstadt a rezistat fără probleme. S-a încheiat cu o VICTORIE MARE sibiană: UTA – FC Hermannstadt 1-3 (0-1)

Echipele 

FC Hermannstadt: Căbuz – Butean, Găman, Bejan (46, Ionuț Stoica), Opruț – Murgia, Mino – Balaure (90, Oroian), Gabi Iancu (73, Biceanu), Ianis Stoica (73, Dragoș Iancu) – Paraschiv (83, Neguț). Antrenor: Marius Măldărăşanu

UTA: Kucher – Căpușă (74, Rodrigues), Conte, Benga, Trif – Vulturar (78, Pop), Pedro (52, Marcelo Freitas)– Micovschi, Fabry (52, Ezekiel), Omondi – Luckassen (74, Tudorie). Antrenor: Mircea Rednic

În urma acestui rezultat, FC Hermannstadt urcă pe primul loc în clasamentul provizoriu al play-out-ului, cu 27 de puncte. În runda următoare, va întâlni FC Botoșani, vineri, 19 aprilie, de la ora 17.30, pe Stadionul Municipal Sibiu.

CLASAMENT

sursa: flashscore.ro

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*