Baza Hipică Sibiu a fost sâmbătă locul în care iubitorii sportului ecvestru s-au adunat pentru a urmări cea de-a doua zi a Concursului Național de Sărituri peste Obstacole – Marele Premiu al Municipiului Sibiu. Zeci de spectatori au ocupat tribunele și au susținut favoriții din competiție. Pe parcursul zilei s-au desfășurat probe pentru debutanți, amatori și sportivi din categoria Open, iar concurenții au avut de trecut trasee tehnice, în care fiecare secundă și fiecare obstacol au făcut diferența. Caii și călăreții au oferit un adevărat spectacol, răsplătit cu aplauze după fiecare parcurs reușit.
(Maria-Antonia OANA)

Sursă foto: Mesagerul de Sibiu
Competiția nu s-a adresat doar pasionaților de echitație. Cei mici au avut parte de activități speciale în cadrul programului EquiNext, iar familiile au profitat de vremea frumoasă pentru a petrece câteva ore la Baza Hipică.
Evenimentul continuă duminică, 5 iulie, cu ultima zi de concurs. Prima probă începe la ora 8:30, cu proba de încurajare, urmată de întrecerile pentru Nivel F de la ora 10:00 și Nivel E de la ora 11:30. De la ora 13:00 este programată proba Open, Nivel D, una dintre cele mai așteptate întreceri ale zilei.

Sursă foto: Mesagerul de Sibiu
Cei mai buni vor fi recompensați
La finalul competiției va avea loc festivitatea de premiere și decernarea Marelui Premiu al Municipiului Sibiu, moment în care vor fi recompensați cei mai buni concurenți ai ediției din acest an.
De la ora 15:00, copiii sunt invitați din nou la jocurile ecvestre EquiNext, unde vor putea participa la probe de îndemânare, conducerea calului, sărituri peste obstacole și activități introductive în Working Equitation.
Accesul publicului este gratuit, iar organizatorii îi așteaptă pe sibieni și pe turiști să fie prezenți și în ultima zi a competiției.

Sursă foto: Mesagerul de Sibiu













