Muzeul ASTRA dă startul, în perioada 14–16 august 2026 evenimentului ASTRA în Festival, un concept nou și dinamic care propune o perspectivă contemporană asupra meșteșugurilor și valorilor tradiționale. Timp de trei zile, Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului va deveni un spațiu al întâlnirii dintre patrimoniu, comunitate, artă, muzică și noile generații.

Sursă foto: Muzeul ASTRA
Peste 130 de meșteri tradiționali vor fi prezenți la festival și îi vor implica pe vizitatori în ateliere participative, în care aceștia vor putea descoperi direct tehnici și deprinderi transmise din generație în generație.
În cadrul programului de Etnografie experimentală, vizitatorii sunt invitați să descopere tainele meșteșugurilor tradiționale sub îndrumarea meșterilor, dar și alături de muzeografi, conservatori, restauratori și educatori muzeali ai Muzeului ASTRA.
Locație: Muzeul în aer liber
Perioada: 14–16 august 2026
Interval orar: 10.00–20.00
Programul „Meșteri la scenă deschisă. Să ne cunoaștem!” va aduce în prim-plan oamenii din spatele produselor tradiționale și poveștile lor despre meșteșug, formare, adaptare și provocările economiei actuale.
Locație: Aleea Pivelor / amfiteatru
Perioada: 14–16 august 2026
Interval orar: 11.00–13.00 / 16.00–18.00
Vineri, 14 august 2026
- Maria Ciucă (Tezaur Uman Viu), cusut, Poiana Sibiului, Sibiu
- Aurelia Dobrilă (Tezaur Uman Viu), cusut, Arpașu de Sus, Sibiu
- Filep Elisabeta (Tezaur Uman Viu), cusut/țesut, Sic, Cluj
Sâmbătă, 15 august 2026
- Máthé Attila, olărit, Corund, Harghita
- Georgeta și Costel Popa, olărit, Horezu, Vâlcea
- Páll Árpád, olărit, Corund, Harghita
Duminică, 15 august 2026
- Maria și Nicolae Pătru, pictură naivă, Furnicoși, Argeș
- Ileana Hotopilă (Tezaur Uman Viu), încondeiat ouă, Lupcina, Suceava
- Iordan Lepădatu (Tezaur Uman Viu), prelucrare lemn, Băbeni, Vâlcea
Bootcamp practic: cum să… Educație pentru deprinderi sustenabile
Un alt punct important al festivalului este programul dedicat deprinderilor sustenabile. Vizitatorii vor învăța cum să îngrijească, repare, recondiționeze, modifice sau recicleze obiecte și resurse pe care le folosesc în viața de zi cu zi.
Perioada: 14–16 august 2026
Interval orar: 10.00–19.00
Să îi cunoaștem pe meșteri!: 10.00–11.00 / 15.00–16.00
1. Cum… repar / recondiționez / păstrez mobila și alte obiecte de interior
Locație: Gospodărie-atelier de confecţionat instrumente muzicale, Câmpulung Moldovenesc, Suceava (96)
Meșteri: Novičić Dusan, prelucrare lemn, Timișoara, Timiș; Daniel Haneș, prelucrare lemn, Jeflești, Alba; Daria Muntean, mobilier pictat, Sadu, Sibiu
Locație: Gospodărie-atelier de confecționat straie, Tilișca, Sibiu (128A)
Meșteri: Lăzărica Popescu, țesut, Vălenii de Munte, Prahova; Jolán Csog, țesut, Filia, Covasna; Flory Buia, țesut, Bogați, Argeș
2. Cum… modific sau recondiționez / păstrez piese de îmbrăcăminte
Locație: Gospodărie-atelier de dogari, Straja, Suceava (96A)
Meșteri: Szallos Eszter, broderie cu mărgele, Viștea, Cluj; Bálint Gabriella, dantelă cu ciocănele, Odorheiu Secuiesc, Harghita; Elena Pascu, țesut, cusut, Mălâncrav, Sibiu; Maria Ciurar, cusut, Brateiu, Sibiu
3. Cum… confecționez, îngrijesc și întrețin / păstrez jucării
Locație: Etno Tehno Parc
Meșteri: Demeter Miklós, Anastasiia Petrova, Bicfalău, Covasna; Florica Petran, Vetiș, Satu Mare; Pozsony Katalin, Cluj-Napoca
4. Cum… plantez / îngrijesc flori / legume / arbuști
Locație: Aleea Pivelor / Luncă
Meșteri: Ion Mărunțelu, Racovița, Vâlcea; Andrei Buda, Sibiu
5. Cum… îngrijesc / păstrez vasele de aramă
Locație: Aleea Lemn / zona gospodăriei-atelier din Hodac
Meșteri: Rada și Nicolae Ciurar, Brateiu, Sibiu
În familie descoperim Tradițiile
Festivalul propune și activități dedicate familiilor cu copii, menite să consolideze comunicarea dintre generații. Programul readuce în atenție jocurile copilăriei generației „cu cheia la gât” și propune activități practice care creează conexiuni între părinți, copii și bunici.
Locație: Etno Tehno Parc
Perioada: 14–16 august 2026
Interval orar: 11.00–13.00 / 15.00–17.00
Meșteri: Suzanna și Daniel Paneș, Sibiu; Magdalena Dudău, Brezoi, Vâlcea
Adolescenții devin cronicari digitali ai meșteșugurilor
Pentru adolescenți, „Cronicari digitali” propune ateliere și întâlniri prin care participanții vor documenta festivalul și vor învăța să creeze conținut responsabil pentru social media.
Locație: Muzeul în aer liber
Perioada: 14–16 august 2026
Programul abordează teme precum siguranța și deontologia în social media, fake news, sustenabilitatea, schimbările climatice, reciclarea, reutilizarea și comportamentul responsabil față de mediu.
ASTRA Acoustic │ Rock
Muzica va ocupa un loc important în programul festivalului. ASTRA Acoustic aduce micro-concerte acustice/unplugged și sesiuni de tip Jam Session în locații neconvenționale din muzeu, transformând spațiul în aer liber într-un cadru pentru o experiență muzicală intimă și diferită.
Locație: Muzeul în aer liber – zona Târgul de țară
Perioada: 14–16 august 2026
Vineri │ 14 august 2026
20.30 – Athoris
21.30 – Kempes
Sâmbătă │ 15 august 2026
20.00 – P’neuma
20.30 – Underwaves
21.30 – An Theos
Duminică │ 16 august 2026
20.30 – Phoenix – Acustic set
21.15 – June Turns Black
22.15 – E-An-Na
ASTRA Poetic. Melancolia
Poezia și literatura își găsesc locul în cadrul ASTRA Poetic. Melancolia, program care propune recitaluri de poezie, prezentări de carte, dezbateri și activități de tip Art@telier.
Locație: Podul acoperit de la Gura Râului, Sibiu
Perioada: 14–16 august 2026
Interval orar: 15.00–19.00
Programul urmărește să stimuleze creativitatea, spiritul critic și deschiderea către ceilalți, punând în valoare potențialul literar și artistic al Dumbrăvii Sibiului.
ASTRA în Expoziții!
Pe durata festivalului, vizitatorii pot descoperi și expozițiile „Făurind Transilvania!”, de la Casa Artelor, și „Scoarțe. Covoare. Păretare. Rafinamentul tehnicilor de țesut”, de la Pavilionul Muzeal Multicultural.
Locație: Casa Artelor │ Pavilionul Muzeal Multicultural
Perioada: 14–16 august 2026
Program de vizitare: 10.00–20.00
ASTRA în Farfurie!
Experiența de festival este completată de o călătorie gastronomică pornind de la arhiva științifică a muzeului și ajungând în grădinile Muzeului ASTRA. Vizitatorii vor putea descoperi rețete culese din teren și sunt invitați, la rândul lor, să împărtășească propriile rețete.
Locație: Târgul de țară
Perioada: 14–16 august 2026
Interval orar: 10.00–13.00
ASTRA și ciobăneștii românești
O zonă specială este dedicată întâlnirii cu ciobăneștii românești, în cadrul unor activități de interacțiune și ateliere educative realizate în parteneriat cu Asociația Haita.
Locație: Muzeul în aer liber – zona Etno Tehno Parc
Perioada: 14–16 august 2026
Interval orar: 10.00–18.00
Partener: Asociația Haita
Prin ASTRA în Festival, Muzeul ASTRA propune astfel o experiență care depășește vizitarea clasică a unui muzeu: meșteșugurile devin experiențe practice, patrimoniul intră în dialog cu prezentul, iar muzica, poezia, gastronomia și educația creează noi forme de apropiere între public și cultura tradițională.
ASTRA în Festival este un eveniment cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Culturală 2026.
Acțiunile Muzeului ASTRA sunt posibile cu finanțarea Consiliului Județean Sibiu.











