Trei cazuri de urgență în zona Moldoveanu, într-o singură noapte. Toți turiștii au fost salvați

Într-un interval de aproximativ trei ore, Serviciul Public Județean Salvamont Argeș a fost solicitat să intervină în trei situații de urgență, toate în zona Vârfului Moldoveanu.

Sursă foto: Salvamont Argeș

Pentru gestionarea intervențiilor au fost mobilizați toți salvatorii montani disponibili din formațiile Nucșoara, Pitești și Curtea de Argeș. Operațiunile s-au desfășurat pe parcursul nopții, iar ultima intervenție s-a încheiat marți dimineață, în jurul orei 04:45.

Potrivit Salvamont Argeș, primul apel a fost primit la ora 20:13. Doi bărbați, în jur de 50 de ani, aflați pe munte încă de duminică, au cerut sprijin după ce unul dintre ei a suferit o problemă gravă la genunchi și se mai putea deplasa cu extrem de mare dificultate.

La ora 21:55, salvatorii au primit un al doilea apel. Trei persoane s-au rătăcit după ce au coborât prin zona Lacului Galbena. Turiștii au fost surprinși de întuneric fără lanterne sau alte surse de lumină, ceea ce a făcut orientarea pe munte și mai dificilă.

La doar o oră distanță, la 22:58, a fost semnalată o a treia situație. Un grup de trei persoane coborâse de pe Moldoveanu prin zona Podul Giurgiului, însă nu a mai reușit să ajungă la punctul de întâlnire de pe Valea Buda, unde era așteptat.

În toate cele trei cazuri, salvatorii au reușit să ajungă la turiști și să îi conducă în siguranță până la mașini.