ISU Sibiu a intervenit de urgență pe A1 în zona localității Cristian, sensul de mers Săliște – Sibiu la un accident rutier. Din primele informații în accident ar fi implicate trei autocamioane și un microbuz de transport persoane.

Sursă foto: ISU Sibiu
„La fața locului sunt mobilizate două echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o ambulanță SAJ, o autospecială de descarcerare, una de stingere și o autospecială de transport personal și victime multiple”, au transmis reprezentanții ISU Sibiu.
UPDATE, 18.14
Potrivit IPJ Sibiu, din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat faptul că, în timp ce conducea un microbuz de transport persoane pe Autostrada A1, sensul de mers Săliște – Sibiu, la km 262, în zona localității Cristian, un bărbat în vârstă de 42 de ani, din județul Buzău, nu ar fi păstrat distanța de siguranță și a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă în fața sa de către un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din județul Dâmbovița, care la rândul său a fost proiectată într-o altă autoutilitară, condusă de un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din județul Dâmbovița.
În urma evenimentului, patru pasageri din microbuzul condus de către bărbatul în vârstă de 42 de ani, respectiv o femeie în vârstă de 45 de ani, din județul Bacău, o femeie în vârstă de 49 de ani, din județul Bacău, o femeie în vârstă de 41 de ani, din județul Neamț și un bărbat în vârstă de 38, din județul Brașov, au suferit vătămări corporale și au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier.
Circulația rutieră este restricționată pe banda a doua a sensului de mers Săliște – Sibiu, desfășurându-se pe prima bandă și banda de urgență.

Sursă foto: ISU Sibiu













