Traseu de foc în Munții Cindrel. Cine a cucerit titlul național la maraton MTB

Munții Cindrel au găzduit cea mai importantă competiție de ciclism montan din această toamnă. Triada MTB Păltiniș a desemnat campionii naționali la Cross-Country Marathon.

Triada MTB Păltiniș

Munții Cindrel au fost scena celei mai importante competiții de ciclism montan din această toamnă. Triada MTB Păltiniș – Geiger MTB Challenge a adus la linia de start cei mai buni rideri din țară, găzduind totodată ediția 2026 a Campionatului Național de Cross-Country Marathon (XCM), sub egida Federației Române de Ciclism.

Triada MTB Păltiniș

Recunoscută drept una dintre cele mai selective curse din calendarul național, ediția cu numărul 19 a Geiger MTB Challenge i-a provocat pe concurenți pe un traseu extrem de tehnic și solicitant. Urcările lungi spre Vârful Bătrâna și Vârful Oncești, combinate cu coborârile tehnice, au testat la maxim pregătirea fizică, viteza și reacțiile sportivilor.

Bătălia pentru primele poziții a fost intensă la toate categoriile. La categoria Open Traseul Negru (Campionatul Național de XCM), Victor Alexandru Aron s-a impus la masculin după o cursă tactică excelentă, în timp ce la feminin Miruna Mădă a dominat traseul maraton și a îmbrăcat tricoul de campioană națională.

Iată clasamentele:

Traseul Negru & Campionatul Național de XCM (Elite Masculin)

  1. Victor Alexandru Aron
  2. Bogdan Duca
  3. Patrick Pescaru

Traseul Negru & Campionatul Național de XCM (Elite Feminin)

  1. Miruna Mădă
  2. Bianca Pop
  3. Blăjan Alexandra

Traseul Roșu (Open Masculin)

  1. Darius Chirilă
  2. Silviu Manea
  3. Paul Cipcigan

Proba eMTB – Categoria Outlaws (Open)

  1. Dragoș Nicoară
  2. Traian Deleanu
  3. Andrei Adam

Proba eMTB (>19 ani – Masculin)

  1. Dumitru Bejenari
  2. Ionuț Dan Cîrlan
  3. Alexandru-Anthony Rațiu

Proba eMTB (>19 ani – Feminin)

  1. Ada Țucă
  2. Iulia Vlasin
  3. Tanița Moșoiu

Evenimentul de la Păltiniș a marcat oficial încheierea sezonului cu numărul 15 pentru seria de competiții Triada MTB și a ediției a 19-a a istoricei curse Geiger MTB Challenge. A fost un an plin de performanțe sportive, concurență strânsă și formate noi care au ridicat ștacheta competițiilor de profil din România.

Triada MTB Păltiniș

„Misiunea noastră a rămas neschimbată de-a lungul celor 15 sezoane: să promovăm și să susținem disciplina mountain bike, desenând trasee care nu doar să-i provoace pe concurenți, ci să le ofere acea bucurie pură de a fi pe potecă. De la an la an, vedem cum comunitatea Triada MTB crește și se maturizează. Ceea ce am construit împreună a devenit, astăzi, cea mai importantă mișcare de MTB din România. Le mulțumim tuturor celor care au fost la start, partenerilor și echipei care face posibil acest proiect de 15 ani.”, transmite Tudor Oprea, fondatorul și organizatorul seriei de competiții Triada MTB.

Triada MTB Păltiniș

Toate rezultatele detaliate pe categorii sunt disponibile pe pagina oficială triadamtb.ro.