Traian Băsescu, despre posibila redeschidere a dosarului răpirii jurnaliștilor: Ce vor decide instanțele asta se va face

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat joi, într-o intervenție telefonică pentru Știrile B1 TV, că nu are nicio îngrijorare legată de posibila redeschidere a dosarului răpirii jurnaliștilor în Irak.

”S-a considerat că, având imunitate, procurorii nu aveau cum să deschidă ancheta. În cazul lui Vasile Blaga s-a constatat că nu avea imunitate. S-a trimis la Sectorul 5 să aprecieze dacă trebuie redeschis dosarul în cazul meu. Mă aștept la o decizie în sensul hotărârii Înaltei Curți, adică să se judece la Sectorul 5”, a spus Traian Băsescu, care s-a prezentat joi la sediul ÎCCJ, unde a fost citat în acest caz.

”Ce vor decide instanțele asta se va face. În ceea ce mă privește, nu am nicio îngrijorare cu redeschiderea acestui dosar. E vremea delatorilor, un delator de teapa lui Vadim Tudor poate să te târâie prin toate instanțele. Aștept să se pronunțe justiția și pe urmă îl voi acționa eu în instanță pe acest Vadim Tudor”, a mai spus fostul președinte, care a precizat și că nu există nicio probă împotriva sa.

”Eu nu m-am uitat în dosar. Vă garantez că nu are nicio probă”, a spus Băsescu, referindu-se la Corneliu Vadim Tudor.

”Observ pasiunea revoluționarului Nițu de a redeschide orice dosar în care apare numele Traian Băsescu. E un proces de hărțuire a unui fost președinte, în mod categoric. Explicații nu am, dar am să ma apăr. Nu am teamă de faptele mele”, a mai spus fostul președinte.

În acest context, Băsescu a amintit și de românul care a fost răpit în Burkina Faso, la începutul acestui an, caz care nu a fost încă rezolvat.

”Probabil e mult mai bine cum se întâmplă acum. Este Iulian Gherguț răpit din ianuarie și statul român stă și așteptă să fie executat probabil. În schimb, statul român și-a făcut datoria față de cei trei jurnaliști și este pedepsit pentru asta. Eu aș vrea să fie redeschis și puse toate documentele pe masă și veți vedea o acțiune strălucită a unui stat care și-a apărat cetățenii. Informația cu banii insușiți este o minciună”, a spus Băsescu.

”Aducerea lui Hayssam în țară este un lucru care a deranjat mulți oameni. Probabil este polița care mi se plătește că mi-am făcut onest datoria de șef de stat”, a mai declarat fostul președinte.

Întrebat dacă crede că dosarul va fi desecretizat de președintele Klaus Iohannis, Traian Băsescu a declarat: ”Iohannis nu poate să o facă, poate să o facă SRI și SIE”.

Fostul preşedinte Traian Băsescu şi copreşedintele PNL Vasile Blaga au fost, joi dimineaţa, la ICCJ, fiind citaţi în dosarul în care Corneliu Vadim Tudor a depus plângere pe numele lor în cazul jurnaliştilor răpiţi în Irak. Cei doi au stat la instanţă doar cîteva minute, întrucât nu au mai avut loc audieri, după ce procurorul de caz a invocat o excepţie de necompetenţă materială a instanţei şi a cerut ca dosarul să fie retrimis la Judecătoria Sectorului 5.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura