Cusut, țesut, croșetat, gastronomie tradițională și povești despre satul românesc sunt doar câteva dintre activitățile pregătite în cadrul proiectului „Școala Satului Viu”, lansat la Muzeul Satului Tălmăcel. Timp de două luni, copii, tineri și seniori vor participa la ateliere și evenimente care își propun să păstreze și să transmită tradițiile locale.

„Școala Satului Viu Tradiție, Meșteșug și Viitor la Tălmăcel și împrejurimi” este un proiect care aduce patrimoniul cultural mai aproape de comunitate.
În perioada 15 iulie – 20 septembrie 2026, Muzeul Satului Tălmăcel devine gazda primei ediții a proiectului cultural-educativ și comunitar „Școala Satului Viu – Tradiție, Meșteșug și Viitor la Tălmăcel și împrejurimi”, o inițiativă dedicată revitalizării tradițiilor locale, valorificării patrimoniului cultural și consolidării legăturilor dintre generații.

Foto: Asociaţia Obştea Tălmăcel
Proiectul își propune să transforme muzeul într-un spațiu viu de învățare, dialog și participare comunitară, în care copii, tineri, adulți și seniori se întâlnesc pentru a redescoperi valorile satului românesc și pentru a transmite mai departe cunoștințele și meșteșugurile tradiționale.
Pe parcursul celor două luni de desfășurare, participanții vor lua parte la o serie de ateliere practice de cusut, țesut, croșetat, realizarea de obiecte decorative, gastronomie tradițională, jurnalism și comunicare, turism și alte activități inspirate din patrimoniul cultural local. Acestea vor fi coordonate de profesori de artă tradițională, meșteri populari, jurnașiști, oameni de turism, membrii ai comunității, care păstrează și practică în continuare îndeletnicirile specifice zonei.

Foto: Asociaţia Obştea Tălmăcel
Un element central al proiectului îl reprezintă componenta intergenerațională, care încurajează întâlnirea dintre generații prin șezători, activități educative, sesiuni de povestire, seară de folclor și prezentări ale obiceiurilor locale. Astfel, copiii vor avea ocazia să descopere istoria locului și să învețe direct de la cei care au moștenit și păstrat tradițiile comunității.

Foto: Asociaţia Obştea Tălmăcel
Prin această inițiativă, organizatorii urmăresc nu doar conservarea patrimoniului cultural imaterial, ci și stimularea implicării civice, dezvoltarea sentimentului de apartenență la comunitate și promovarea Muzeului Satului Tălmăcel ca un centru activ de educație, cultură și dialog.
„Școala Satului Viu – Tradiție, Meșteșug și Viitor la Tălmăcel și împrejurimi” demonstrează că tradițiile pot deveni o resursă valoroasă pentru educație, dezvoltare comunitară și promovarea identității locale, oferind participanților experiențe autentice și oportunități de învățare prin implicare directă.
Copiii sunt invitați să participe la activitățile proiectului și să descopere patrimoniul cultural al Tălmăcelului prin ateliere, evenimente și întâlniri care readuc la viață spiritul satului de odinioară.

Foto: Asociaţia Obştea Tălmăcel
Acțiunea este cofinanțată de Consiliul Județean Sibiu, prin Agenda culturală și de dezvoltare a comunității 2026.












