Tradiții de Sărbătorile Pascale din întreaga lume. Țara unde unde copiii se îmbracă în vrăjitoare și ies pe străzi cu fețele pictate.

Cea mai importantă sărbătoare a creștinismului este sărbătorită diferit în unele țări din lume, iar tradițiile sunt cu adevărat unice.

foto: pixabay.com

Cea mai importantă sărbătoare a creștinismului este sărbătorită diferit în unele țări din lume, iar tradițiile sunt cu adevărat unice.

În Finlanda, de exemplu, de Paște, copiii obișnuiesc să se îmbrace ca vrăjitoarele și ies pe străzi cu fețele pictate și cu băsmăluțe pe cap, purtând în mânuțe crengi de salcie împodobite cu pene colorate. Evident, cei mici bat din ușă în ușă și cer ouă sau dulciuri.

În Polonia există o tradiție de Paște – Wet Monday – , unde tinerii obișnuiesc să arunce unii în alții cu găleți cu apă. Tradiția are loc în a doua zi de Paște, iar unii merg și mai departe și aruncă cu obiecte pe care le au la îndemână. Tradiția se numește Śmigus-dyngus și, oricât ar părea de ciudată, este preferata adolescenților, deoarece legenda spune că fata care va fi udată se va mărita în acel an, scrie viva.ro. citată de Monitorul de Cluj
În Insula Corfu, Grecia, în dimineața Paștelui, oamenii se adună la balcoane și aruncă în stradă oale de lut. De asemenea, aceștia aruncă vase și alte obiecte. Acesta este, potrivit tradiției, un mod „unic” de a ura bun venit primăverii.
În Norvegia există, poate, cea mai ciudată tradiție de Paște din întreaga lume, care nu are legătură cu creștinismul. Mai exact, în acea perioadă, norvegienii citesc romane polițiste, pe care editorii le scot sub denumirea de Paaskekrimmen (Crime de Paște). 
Tradiția ar fi început în 1923, când un editor a promovat pentru prima dată, de Paște, un thriller într-un ziar, însă cititorii nu au realizat că era vorba doar despre o reclamă.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*