Tot ce trebuie să știți despre alegerile de duminică

În judeţul Sibiu, numărul persoanelor cu drept de vot înscrise pe listele electorale pentru turul doi al alegerilor prezidenţiale este cu 213 mai mare decât cel din primul tur de scrutin. Creşterea este dată de tinerii care au împlinit 18 ani în perioada 3 – 16 noiembrie.

Astfel, pe listele electorale pentru turul doi al alegerilor prezidenţiale sunt înscrise 376.962 de persoane, potrivit Autorităţii Electorale Permanente.

În judeţul Sibiu sunt organizate 370 de secţii de votare, din care 105 în municipiul Sibiu (inclusiv Păltiniş) şi 42 în municipiul Mediaş.

Instituţia Prefectului – Judeţul Sibiu a primit de la Ministerul Afacerilor Interne, în vederea predării către preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare, 414.743 de buletine de vot şi 223.228 de timbre autocolante care se aplică pe cărţile de identitate.

Distribuirea buletinelor de vot, a autocolantelor şi a celorlalte materiale necesare desfăşurării procesului de votare va avea loc astăzi pentru zonele Sibiu, Mediaş, Agnita, Avrig, Sălişte, iar mâine pentru municipiul Sibiu.

Votarea se desfăşoară duminică, 16 noiembrie, în intervalul orar 7,00 – 21,00.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura