„Tocmai acum să tragem frâna de mână?”. Raluca Turcan, apel la stabilitate economică

Românii ar putea plăti scump calculele politice ale partidelor din Parlament. O eventuală retrogradare a țării în categoria „junk” va scumpi masiv creditele și alimentele.

Foto: Raluca Turcan / Facebook

„Oamenii care așteaptă prețuri mai mici, rate mai ușor de plătit și un trai mai bun pentru ziua de mâine trebuie ascultați mai mult ca niciodată. Cine își asumă intrarea României în junk la început de octombrie dacă nu avem un guvern stabil? Pentru că, dacă e să ne uităm la declarațiile lor publice, PSD nu va vota noul guvern.

Au vorbit liderii politici care nu vor să voteze guvernul Mureșan cu familia care are un credit și se împrumută în fiecare lună pentru a-și plăti rata? Cu pensionarul care numără fiecare leu la supermarket? Cu antreprenorul care vrea să știe dacă își permite să își păstreze angajații? Cu părinții care vor școli și spitale mai bune pentru copiii lor?

Pentru acești oameni avem nevoie de un Guvern.

România se află pe ultima treaptă recomandată investițiilor, cu perspectivă negativă, iar următoarea evaluare este programată pentru începutul lui octombrie.

O eventuală coborâre în categoria „junk” nu este o chestiune abstractă, pentru economiști. Înseamnă riscul unor costuri mai mari de finanțare pentru România, al presiunilor asupra cursului și, mai departe, asupra economiei. Iar aceste costuri ajung, într-un fel sau altul, tot la oameni: în rate, în prețuri și în puterea lor de cumpărare.

România a început, cu sacrificii mari, să întoarcă o corabie care mergea într-o direcție periculoasă. Inflația anuală a coborât de la 10,4% în iunie la 8,2% în iulie și 6,2% în august. Deficitul bugetar din primele șapte luni este cu 37% mai mic decât în aceeași perioadă a anului trecut, iar investițiile publice au crescut cu 15 miliarde de lei.

Și tocmai acum să tragem frâna de mână?

De aceea fac un apel: nu lăsați calculele politice să pună în pericol stabilitatea economică pentru care românii au făcut deja sacrificii. Puteți critica viitorul Guvern, îl puteți controla din Parlament și puteți sancționa fiecare greșeală. Asta este democrația.

Oamenii au dus deja greul, au strâns cureaua și au avut răbdare. Nu este corect să le cerem să suporte acum și costurile unei crize politice prelungite.

România are nevoie urgentă de un Guvern”, a transmis Raluca Turcan.