În perioada 28 februarie – 30 martie, are loc Campania Națională lansată de UNITER, „Artiștii pentru Artiști”, realizată în parteneriat cu instituțiile de teatru din București și din țară.
Anul acesta are loc a XVI-a ediție a acestui proiect ce are ca scop sensibilizarea opiniei publice în vederea strângerii de fonduri pentru oamenii de teatru și artiștii vârstnici sau cu probleme.
Astfel, fiecare bilet cumpărat la reprezentațiile oferite de teatrele implicate în campanie, reprezintă atât un semn de cinste față de actori, cât și un ajutor în vederea strângerii de fonduri pentru artiștii aflați în nevoie.
Acestui demers s-au alăturat un număr de nouă teatre din București, și 18 teatre din întreaga țară, printre care și Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu.
”Vulpoiul”, astăzi pe scena TNRS
În 27 martie, de la ora 19.00, pe scena naționalului sibian, se va juca „Vulpoiul”, ales pentru acest demers, un spectacol cu Ema Vețean, Cendana Trifan și Florin Coșuleț, în regia lui Florin Zamfirescu. Bilete pentru această reprezentație se găsesc la Agenția Teatrală de pe str. Nicolae Bălcescu, nr. 17 sau online, prin portalul www.eventim.ro. În limita locurilor disponibile, biletele se pot achiziționa și de la intrarea în sala de spectacol, cu 30 de minute înainte de începerea reprezentației. Prețul unui bilet este de 15 lei, redus 10 lei.
Lista completă a tuturor reprezentațiilor poate fi consultată pe site-ul UNITER. Informații despre bilete veți găsi pe site-urile fiecărui teatru implicat în campanie.
Sumele strânse din vânzarea de bilete, donaţii şi sponsorizări se pot vira în contul RO40RZBR0000060007801286 deschis la Raiffeisen Bank, Agenţia Piaţa Amzei, Fondul de Solidaritate Teatrală.