Tichete sociale pentru copiii care merg la grădiniță

Odată cu începerea anului școlar, Direcția de Asistență Socială (DAS) din cadrul Primăriei Sibiu primește cererile pentru acordarea stimulentului educațional copiilor care provin din familii defavorizate, acesta fiind un sprijin pentru creșterea accesului acestora la educație.

Stimulentul se acordă lunar, sub formă de tichet social în valoare de 50 lei, pentru fiecare copil din familiile defavorizate, cetățeni români sau cetățeni ai altor state, care au domiciliul, reședința sau locuiesc efectiv în Sibiu, fiind condiționat de frecvența regulată la grădiniță a copiilor.

 

Condiții

 

Pentru a beneficia de acest ajutor, familiile trebuie să îndeplinească următoarele condiții de eligibilitate: copilul să fie înscris într-o unitate de învățământ preșcolar din municipiul Sibiu, venitul net lunar pe membru de familie să fie de până la 284 lei, copilul trebuie să frecventeze regulat grădinița.

 

Documente necesare

 

Pentru obținerea stimulentului educațional trebuie să prezentați: cerere tip – declarație de pe propria răspundere (documentul poate fi procurat de la sediul DAS de pe bulevardul Victoriei, nr. 1-3 sau poate fi descărcat de pe https://www.sibiu.ro/ro2/pdf/formulare/CERERE_TICHET_GRADINITA.pdf, precum și acte doveditoare privind componența familiei (carte de identitate, certificat naștere, certificat căsătorie), veniturile nete lunare ale familiei și dovada frecventării grădiniței.

Cererile însoțite de actele doveditoare se depun de către reprezentantul familiei, respectiv reprezentatul legal al copilului oricând pe parcursul anului școlar, atât la sediul Direcției de pe bulevardul Victoriei nr.1-3, cam. S.2, de luni până joi în intervalul orar 8-15, iar vineri între orele 8-12, cât și electronic, pe adresa de e-mail alocatii.familiale@sibiu.ro .

Tichetele pentru grădiniță se acordă din prima lună în care copilul a îndeplinit criteriile de eligibilitate, dar nu înainte ca DAS să facă verificările necesare și prelucrarea datelor înscrise în cerere, în termen de 15 zile de la înregistrarea documentelor.

 

Actualizarea informațiilor

 

După stabilirea dreptului la stimulent, titularul va depune, din trei în trei luni, la Direcția de Asistență Socială o declarație pe propria răspundere privind componența familiei și veniturile realizate de membrii acesteia însoțite de acte doveditoare.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*