Teodor Birț, președintele FC Inter: „Visul a devenit realitate“

FC Inter Star Sibiu sărbătorește promovarea în Liga a III-a, după ce Cristuru Secuiesc, adversara la baraj, a anunțat oficial că nu se va prezenta la meciuri. Președintele Teodor Birț îi felicită pe cei care au pus umărul la această performanță, în condițiile în care echipa este formată doar din jucători tineri sibieni.

(Cezar BUDESCU)

Foto: Facebook Teodor Birt

Iată ce a declarat președintele clubului, Teodor Birț.

„După sezoane pline de muncă, pasiune și determinare, visul a devenit realitate: FC Inter Sibiu urcă în Liga a III-a!

Mulțumesc tuturor celor care au fost alături de noi – jucători, staff, suporteri, parteneri și toți cei care au crezut în această echipă minunată formată doar din tineri sibieni.

Am arătat că prin seriozitate și suflet, orice e posibil!

Ne vedem în Liga a III-a, acolo unde vom continua să scriem istorie pentru fotbalul sibian!” a transmis Teodor Birț.

CITEȘTE și FC Inter promovează în Liga a 3-a!