Turneul de tenis Sibiu Open revine între 9 și 12 octombrie, cu o nouă ediție dedicată copiilor și juniorilor și cu o premieră: competiția este organizată pe niveluri de performanță, conform clasificării internaționale UTR (Universal Tennis Ranking).

Foto: organizatori
Sibiu Open ajunge în acest an la cea de-a 15-a ediție și continuă transformarea începută anul trecut, când unul dintre cele mai importante turnee de tenis masculin din România a fost dedicat pentru prima dată copiilor și juniorilor.
Ediția din 2026, programată între 9 și 12 octombrie, la Tenis Club Pamira, Calea Șurii Mici nr. 39, Sibiu, aduce o premieră pentru tenisul juvenil: turneul va fi organizat pe niveluri de performanță, conform clasificării internaționale UTR – Universal Tennis Rating, și nu exclusiv după criteriul tradițional al vârstei.
Noua formulă este strâns legată de înființarea AJT Sibiu – Asociația Județeană de Tenis Sibiu, o platformă competițională dedicată copiilor și juniorilor din Sibiu și din Regiunea Centru. Principiul de bază al proiectului este ca sportivii să aibă cât mai multe meciuri împotriva unor adversari apropiați ca valoare, astfel încât fiecare partidă să reprezinte o experiență relevantă pentru dezvoltarea lor sportivă.
Clasificarea UTR permite evaluarea jucătorilor în funcție de nivelul real de joc și creează posibilitatea unor tablouri competiționale în care sportivii să întâlnească adversari de nivel cât mai apropiat. În acest fel, competiția devine nu doar o luptă pentru un trofeu, ci și un instrument de progres pentru fiecare participant.
„Sibiu Open va continua să fie un eveniment sportiv de calitate prin care promovarea Sibiului rămâne scopul principal pentru noi, cei de la Tenis Club Pamira, ca organizatori cu un profund sentiment de apartenență la locurile în care ne-am născut, ne-am dezvoltat și am ales să trăim. Am ales în mod special să dedicăm acest eveniment copiilor, juniorilor și tinerilor români tocmai pentru că ei reprezintă viitorul iar noi avem obligația morală să susținem comunitatea în care locuim și care ne deservește prin existența ei”, spune Marius Vecerdea, directorul Sibiu Open.

Foto: organizatori
Un alt element păstrat din ediția precedentă este categoria specială Under 21 masculin, destinată jucătorilor aflați în etapa de tranziție dintre juniorat și tenisul profesionist. Pentru această categorie sunt puse în joc premii în valoare totală de 5.000 de lei.
Prin noul format, Sibiu Open își propune să ofere copiilor și juniorilor nu doar un turneu, ci mai mult tenis, mai multe meciuri și mai multă experiență competițională. Ediția a 15-a a Sibiu Open confirmă astfel continuitatea unui proiect care a adus timp de peste un deceniu tenisul profesionist la Sibiu și care își mută acum atenția către generațiile care vor reprezenta viitorul acestui sport.












