Teatrul de Balet Sibiu a dansat în weekend la Siracusa, în Italia

Teatrul de Balet Sibiu a prezentat în weekend, spectacolul de dans contemporan „Romeo și Julieta. Rock story”, coregrafia Marcello Algeri, asistent coregrafie Sabrina Rinaldi, pe scena Festivalului Internațional de Balet Siracusa, Italia, festival ajuns anul acesta la ediția cu numărul 32.

FOTO: Teatrul de Balet Sibiu

Spectacolul „Romeo și Julieta. Rock story” este unul dintre cele mai bine vândute spectacole ale Teatrului de Balet Sibiu, jucându-se de fiecare dată cu casa închisă la Sibiu. De la premiera și până în prezent, spectacolul a avut mai multe reprezentații în turneu, atât în țară: Râmnicu Vâlcea (5 octombrie 2023), Otopeni (13 mai 2023), Făgăraș (21 octombrie 2022), cât și în străinătate: Landshut, Germania (23 septembrie 2022), Sanremo, Italia (15 octombrie 2022).

Inspirat de tragedia originală a lui Shakespeare, spectacolul creat de Marcello Algeri spune de fapt povestea de dragoste a fiecăruia dintre noi. În universul minimalist și atemporal al scenei, creat de Marcello Algeri, timpul accelerează sau încetinește, condiționat de starea de spirit a individului, dar este singurul element care definește ritmul implacabil al vieților scurte și intense ale personajelor. Acest „Romeo și Julieta” nu este o tragedie politică sau de dragoste. Este mai presus de toate o tragedie generațională. Cei doi îndrăgostiți din Verona rup cercul de tradiții, obligații și îndatoriri care le caracterizează familiile de generații întregi. Ei nu aleg banii, poziția socială, ci iubirea, chiar și în moarte. Într-un spirit exuberant, nesăbuit, dar autentic, aceasta este tocmai cea mai mare lecție pe care ne-o pot da tinerii. Romeo și Julieta conțin în ei toate contrariile: sunt judicioși și nesăbuiți, comici și dramatici, masculini și feminini împreună.

La Sibiu stagiunea Teatrului de Balet va începe în data de 19 octombrie, cu premiera de balet neoclasic „Cavalerul Rozelor”, coregrafia Aleisha Gardner, iar până în luna noiembrie, când baletul sibian va începe un amplu turneu în Germania, TBS va prezenta publicului din Sibiu spectacolele de balet clasic „Baiadera”, coregrafia Aleisha Gardner și „Spărgătorul de nuci”, coregrafia Valentin Barteș. Biletele pentru spectacolele Teatrului de Balet Sibiu pot fi cumpărate online, de pe site-ul Kompostor.ro.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*