Tânărul bănuit că și-a ucis tatăl noaptea trecută a fost reținut pentru 24 de ore

Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a dat publicității un comunicat de presă prin care clarifică circumstanțele în care s-a produs crima de noaptea trecută din Sibiu.

Foto: Arhivă Mesagerul de Sibiu

„La data de 23.10.2023, ca urmare unui apel la SNUAU 112, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de omor, faptă prevăzută de art. 188 Cod Penal raportat la art. 199 alin. (1) Cod Penal.

Din cercetările efectuate s-au reţinut următoarele:

În fapt s-a reținut că, în noaptea de 22/23.10.2023, o persoană de sex masculin în vârstă de 25 de ani din municipiul Sibiu, aflată sub influența drogurilor, cu istoric de tulburări psihice și pe fondul unor relații tensionate cu tatăl său, a exercitat acte de violență asupra acestuia, în timp ce se aflau în locuința comună situată în Municipiul Sibiu, producându-i leziuni care i-au determinat moartea. 

Prin ordonanţa din data de 23.10.2023 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu s-a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la săvârșirea infracțiunii de omor, faptă prevăzută de art. 188 Cod Penal raportat la art. 199 alin. (1) Cod Penal.

Prin ordonanţa din data de 23.10.2023 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspect sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor, faptă prevăzută de art. 188 alin. (1) Cod Penal raportat la art. 199 alin. (1) Cod Penal.

De asemenea, prin ordonanţa din data de 23.10.2023 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore a suspectului, urmând ca acesta să fie prezentat în cursul zilei procurorului pentru audiere, context în care se va aprecia cu privire la măsurile preventive ce vor fi dispuse în cauză.

Pe parcursul cercetărilor, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a beneficiat de sprijinul organelor de cercetare penală din cadrul I.P.J. Sibiu – Serviciul Investigaţii Criminale şi Serviciul Criminalistic se arată în comunicatul Parchetului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*