Muzeul ASTRA are succes după redeschidere
Muzeul ASTRA a înregistrat în perioada 15-17 mai un număr de 2.677 vizitatori. Vorbim despre primele trei zile, din ultimele două luni, în care muzeul a avut porțile deschise.
Muzeul ASTRA a înregistrat în perioada 15-17 mai un număr de 2.677 vizitatori. Vorbim despre primele trei zile, din ultimele două luni, în care muzeul a avut porțile deschise.
Redeschiderea Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului, după încheierea stării de urgență, s-a dovedit de bun augur.
Patru din zece români postează online păreri despre hotelul în care au fost cazaţi şi apreciază condiţiile de cazare, amplasarea, masa, dar şi spaţiile de joacă pentru copii şi activităţile suplimentare disponibile, relevă o analiză realizată de către reprezentanţii unei platforme de rezervări hoteliere online.
Peste 13.000 de vizitatori au fost, în minivacanţa de Sfânta Maria, la cea mai veche grădină zoologică din ţară, cea aflată în pădurea Dumbrava Sibiului, a declarat, astăzi, purtătorul de cuvânt al Primăriei, Mirela Gligore.
„Diplomație și bun gust în Sibiu”, ediția a II-a, s-a bucurat de succes.
În perioada 11-14 iulie, Muzeul ASTRA a înregistrat 13.710 vizitatori.
Muzeul ASTRA organizează, în perioada 21-23 iunie, evenimentul ,,Ziua Universală a Iei”, ediția a VI-a.
Grădina Zoologică Sibiu își așteaptă vizitatorii în programul extins, de vară, zilnic în intervalul orar 9.30-20.00.
În data de 18 mai, Muzeul ASTRA a înregistrat 38.582 de vizitatori între orele 8 și 00:30.
Muzeul ASTRA a înregistrat în perioada 1-5 mai un număr de 9.378 vizitatori.
În doar patru zile, Muzeul ASTRA a înregistrat mai mulți vizitatori decât populația orașului Cisnădie!
Cel mai mare eveniment al verii la Muzeul ASTRA s-a bucurat de un succes binemeritat.
Peste 10.000 de vizitatori au ales Muzeul ASTRA, la sfârșitul săptămânii trecute. Instituția a găzduit manifestări dedicate Zilei Universale a Iei și o animație culturală înscrisă în Programul Centenar.
În perioada 16 – 17 iunie, la Muzeul ASTRA s-au înregistrat 7.690 vizitatori.
Nu mai puțin de 8.398 vizitatori a înregistrat Muzeul ASTRA în perioada 8 – 10 iunie.