Gata cu vara?
Astăzi, vremea se răcoreşte comparativ cu zilele precedente.
Astăzi, vremea se răcoreşte comparativ cu zilele precedente.
Primele două luni din această vară au fost cele mai ploioase din ultimii opt ani. În lunile iunie şi iulie, aproape că nu a fost o zi în care să nu plouă în România, iar meteorologii spun că vara aceasta este una atipică pentru toată emisfera nordică fără zile caniculare.
Următoarele trei luni vor aduce un regim termic călduros, cu valori termice peste mediile climatologice lunare, în iulie şi august, respectiv apropiate de norme în septembrie, dar şi cu deficite importante de precipitaţii.
Vremea va deveni caldă în perioada următoare, iar temperaturile medii diurne vor ajunge și la 31 de grade Celsius în Banat, Crișana și Muntenia, și la 29 de grade Celsius în Transilvania, Maramureș, Moldova și Oltenia, în timp ce la nivel de precipitații acestea vor fi sub formă de averseRead More
Începând cu data de 6 mai 2017, Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului va fi deschis în intervalul orar 8.00-20.00. Totodată, conducerea CNM Astra le reaminteşte vizitatorilor că în fiecare luni și marți interioarele monumentelor sunt închise. Între miercuri și duminică vizitarea monumentelor în interior este permisă între oreleRead More
SC Apă Canal SA Sibiu anunță că, începând cu data 3 aprilie 2017, programul de lucru cu publicul va fi următorul: Sediul central: luni – joi 07,00 – 15,30; vineri 07,00 – 13,00; Casieria centrală, str. Eschil nr. 6: luni – joi 08,00 – 10,30; 12,30 – 15,00; vineri 08,00Read More
Complexul de vară Arena Platoș Păltiniș și-a deschis porțile. În fiecare sfârșit de săptămână, sibienii se pot bucura de aerul curat al munților Cindrel și fără să se plictisească. Aproape 20 de atracții diferite, de la tiroliană la trasee de bicicletă, de la bile imense de zorbing la sărituri spectaculoaseRead More
Cel mai mare complex de agrement din județul Sibiu își deschide în weekend porțile. Sezonul de vară la Arena Platoș Păltiniș se deschide cu două party-uri și un concurs ciclist de anduranță.
În acest an, de pe Aeroportul Internațional Cluj se poate zbura direct spre 10 destinații de vacanță din ţări precum Turcia (Antalya, Bodrum), Grecia (Corfu, Creta-Chania, Creta-Heraklion, Rhodos, Skiathos, Santorini și Zakynthos) şi Spania (Palma de Mallorca).
De Ziua Internaţională a Muncii, toate unităţile muzeale ale C.N.M. ASTRA vor funcţiona după programul normal. Monumentele expuse în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului vor putea fi vizitate şi în interior, începând cu 1 mai, când instituția trece la programul de vară. Unul dintre cele mai interesante monumente,Read More
Începând de mâine, 6 aprilie, Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA se va modifica. Potrivit unui comunicat de presă al instituției, Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului va fi deschis între orele 10.00 şi 18.00. Accesul se va realiza, ca şi până acum, pe cele două porţi aflate în Calea Răşinari –Read More
Organizatorii festivalului, Consiliul Judeţean Sibiu, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul – Junii” Sibiu şi Cercul Militar Sibiu vă propun o călătorie folclorică prin întreaga Românie, dar şi în diaspora, mai exact în Republica Moldova, în scopul descoperirii şi promovării tinerelor talente ale muzicii populare româneşti. HartaRead More