Parcarea de la Teatru, închisă pentru trei săptămâni
Piața Teatrului se închide de luni, 17 septembrie, pentru lucrări de reparații.
Piața Teatrului se închide de luni, 17 septembrie, pentru lucrări de reparații.
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă sâmbătă, 22 septembrie, de la ora 18.00, premiera spectacolului „Dumbrava minunată” după Mihail Sadoveanu, în regia lui Gabriel Apostol.
Sibiul are una dintre cele mai active școli de teatru din România.
Regizorul german Alexander Riemenscheneider montează la TNRS un spectacol despre absurdul birocratic european. „Hin und her / Încoace și încolo” va avea premiera sâmbătă, 15 septembrie.
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă, joi, 13 septembrie, de la ora 18.00, premiera spectacolului „Der Fleck / Pata” în regia Letei Popescu.
Aflați oficial în vacanță începând de astăzi, actorii Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu se vor întoarce pe scenă în data de 31 august, când vor prezenta spectacolul „Faust”, în regia lui Silviu Purcărete, la Fabrica de Cultură.
Spectacolul „Vulpoiul” se joacă săptămâna viitoare, cu o distribuție nouă.
La cererea publicului, după ce toate celelalte reprezentații programate inițial în perioada iulie – septembrie au fost vândute integral, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu a programat în luna septembrie patru spectacole suplimentare cu piesa „Un tramvai numit Popescu”.