Coronavirus CONFIRMAT la Continental. Cât de afectată este fabrica de la Sibiu?
Una din cele mai mari fabrici din municipiul Sibiu, Continental, are patru angajaţi confirmaţi cu COVID-19 şi alţi 59 trimişi în izolare.
Una din cele mai mari fabrici din municipiul Sibiu, Continental, are patru angajaţi confirmaţi cu COVID-19 şi alţi 59 trimişi în izolare.
Un mare producător de conserve din România, Scandia Food, asigură consumatorii că produsele sale nu conţin COVID-19, după ce câţiva angajaţi ai fabricii din Sibiu au fost depistaţi cu noul coronavirus, potrivit informaţiilor furnizate azi Agerpres de către companie şi Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Sibiu.
Summitul informal al șefilor de stat și guvern din Uniunea Europeană care a avut loc la Sibiu s-a desfășurat în bune condiții, „fiind considerat unanim un eveniment de succes găzduit de Sibiu”, potrivit municipalității.
“Anul acesta, Sibiul poartă titlul de Regiune Gastronomică Europeană și am dorit să oferim liderilor statelor europene prezenți în orașul nostru câte puțin din gusturile apreciate ale Transilvaniei de Sud. A fost o onoare și plăcerea noastră să le oferim aceste cadouri simbolice, care să le aducă aminte de Sibiu,Read More
Pentru prima oară, în centrul Sibiului nu va mai fi așezat un brad adevărat în perioada sărbătorilor de iarnă.
O viață cât un Centenar! Sibianca Frieda Smarandache s-a născut o dată cu România Mare.
Președintele clubului FC Hermannstadt, Teodor Birț, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că unul din partenerii clubului sibian, Get’s Bet, a devenit noul sponsor principal.
Pentru a marca Ziua Internaţională a Drepturilor Copiilor, Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu, alături de Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu şi Şcoala Gimnazială Slimnic, a derulat cea de-a V-a ediţie a proiectului pilot „Ziua Ştafetei”.