Gripa face ravagii! Cum putem să ne ferim?
În țara noastră, nouă decese au fost provocate, până în acest moment, de gripă, iar în țările membre UE numărul este mult mai mare și în creștere.
În țara noastră, nouă decese au fost provocate, până în acest moment, de gripă, iar în țările membre UE numărul este mult mai mare și în creștere.
La această oră, în județul Sibiu, circulația rutieră se desfășoară în condiții specifice de iarnă și nu sunt semnalate blocaje de trafic.
În zilele cu temperaturi scăzute, Direcția de Sănătate Publică a județului Sibiu le adresează sibienilor îndemnul de a aplica recomandările autorităţilor şi cadrelor medicale, pentru evitarea îmbolnăvirilor şi altor situaţii extreme privind starea de sănătate.
În contextul temperaturilor foarte scăzute din ultimele zile, Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu a transmis câteva sfaturi pentru sibieni.
Având în vedere temperaturile scăzute, Apă Canal Sibiu S.A. revine cu recomandări privind protecţia contoarelor de apă împotriva îngheţului.
Poliţia Română vine cu mai multe recomandări pentru românii care pleacă de acasă şi aleg să petreacă Revelionul la evenimente în aer liber, sau pentru cei care pleacă în călătorie de Anul Nou. Potrivit poliţiştilor, respectarea acestor sfaturi poate asigura un sfârşit de an liniştit.
Am întrebat câțiva sibieni ce lecturi recomandă pentru perioada aceasta, când multora dintre noi ne place să ne învelim în pături și să citim la căldură. Acestor sugestii le-am adăugat scurte descrieri, pentru a vă ajuta să alegeți.
Expoziţii Muzeul de Istoria Farmaciei: Tradiţii farmaceutice sibiene Muzeul de Istorie Casa Altemberger, curtea interioară: Servirea mâncării, între medieval şi modern Palatul Brukenthal, Cabinetul de Stampe: Salonul Școlii de Fotografie, Ediția a V-a Palatul Brukenthal, Cabinetul de Cartografie: Sibiu 100 Muzeul de Istorie Naturală: Fluturi exotici din colecțiile Muzeului deRead More
O legumă completă, întâlnită frecvent în alimentația zilnică, ce conține beta-caroten (care este convertit de ficat în vitamina A), vitaminele B, C și E. Conține, de asememea, săruri minerale (K, Ca, Fe, Zn, Na, S, Cl), fibre și pectină.
Simți, știi și ai observat în trecut că poți mai mult, îți dorești să evoluezi profesional, să crești, să arăți cât știi, însă ceva din interiorul tău te împiedică.
În ultimii ani, tot mai multe studii (de exemplu, cele efectuate de Asociația Americană de Psihologie, sau de cercetători precum psihologul clinician Alan J. Lipman) se concentrează pe a observa modul în care instabilitatea și luptele politice influențează psihicul populației unei țări. Simptomele de stres (în special în direcția anxietății), în aceste contexte, au fost evidente, chiar dacă ele sunt gestionate diferit de la un individ la altul.