Produse proaspete în piețele agroalimentare
Piețe Sibiu anunță că a întreprins toate măsurile de siguranță impuse astfel încât sibienii să-și poată cumpăra produsele alimentare fără risc din piețe.
Piețe Sibiu anunță că a întreprins toate măsurile de siguranță impuse astfel încât sibienii să-și poată cumpăra produsele alimentare fără risc din piețe.
Muzeul ASTRA, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al județului Sibiu deschide mâine, 15 august, la ora 10, standul dedicat produselor micilor meșteri olimpici, participanți la faza naţională a Olimpiadei „Meșteșuguri artistice tradiționale”, ediția a XXIV-a. Acesta este amenajat în cadrul Galeriilor de Artă Populară / Museum Shop din Muzeul înRead More
Preţurile la gaze, combustibili, citrice, legume şi unele servicii au crescut cel mai mult, în primele opt luni din 2018, faţă de finele 2017, astfel că rata anuală a inflaţiei a revenit pe creştere, conform datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).
Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata a crescut ca serie brută cu 9,4%, în primele două luni din acest an, comparativ cu perioada similară din 2017, se arată într-un comunicat de presă al Institutului Naţional de Statistică (INS).
Comisia Europeană (CE), prin Centrul Comun de Cercetare, va demara în luna mai 2018 o campanie de testare a alimentelor pentru a combate aplicarea de standarde duble de calitate în diversele state membre, se arată într-un document al executivului comunitar.
Suporterii sibieni vor avea ocazia să cumpere, începând de azi, mai multe produse inscripționate cu însemnele echipei favorite.
Pentru o mai bună siguranță alimentară, Consiliul Județean Sibiu notifică în această perioadă producătorii din Piața Volantă Transilvania cu privire la respectarea condițiilor igienico-sanitare pentru produsele din carne de porc și comercializarea acestora doar în sectorul destinat produselor de origine animală, informează instituția, într-un comunicat de presă.
La cererea publicului și a producătorilor, Asociația Crescătorilor de Animale Avrig, împreună cu Primăria Avrig și Consiliul Local, organizează, în premieră, o ediție de primăvară a îndrăgitului festival câmpenesc al produselor tradiționale.
Producătorii şi meşteşugarii tradiţionali din zona Avrigului şi-au dat întâlnire duminică pe platoul de la ieşires din localitatea Bradu spre Avrig, la Festivalul „Tara Oltului in produse si traditii”.
Festivalul „Ţara Oltului în Produse şi Tradiţii” revine la sfârşitul lunii octombrie, în localitatea Bradu.
Ministerul Fondurilor Europene va livra începând cu data de 21 iunie prima tranşă a alimentelor din cadrul Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD) finanţat din Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane.
Farmec, cel mai important producător român de cosmetice, şi-a deschis primul magazin propriu din Sibiu, al șaptelea din rețeaua companiei, după cele din Cluj, Arad, Timișoara și Târgu Mureș.
Duminică, în Piața Mică, meșteșugarii din Târnăvioara se vor prezenta în fața sibienilor, cu ocazia Zilei internaționale a Toleranței. Între orele 11.00 și 16.00, în dreptul Muzeului de Etnografie „Franz Binder“, Târnăvioara vine la Sibiu, aducând simbolic toate rezultatele proiectului „Centrul Cultural al Diversității Europene”, rezultatele tuturor atelierelor meșteșugărești șiRead More