POTOP! Arafat a venit de urgență la Ocna Sibiului
Secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a aterizat azi noapte la Ocna Sibiului, pentru a coordona intervenția echipajelor ISU.
Secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a aterizat azi noapte la Ocna Sibiului, pentru a coordona intervenția echipajelor ISU.
Artiștii sibieni vor fi din nou ambasadori culturali ai Sibiului la una dintre manifestările etalon găzduite, săptămâna aceasta, de landul german Hesse: „Festivalul de 3 zile”.
Primarul Astrid Fodor a semnat, astăzi, contractul în vederea amenajării unui parc pentru skateboard în apropierea Pieței Obor.
O investiție de peste 5 milioane de lei se derulează, în aceste zile, în comuna Șelimbăr.
Sibiul a fost premiat la Gala Best Cities, organizată de Forbes România.
Primăria municipiului Sibiu a dat startul programului de bugetare participativă, invitând cetățenii să propună și să voteze proiecte pentru cartierul în care locuiesc sau pentru oraș, municipalitatea urmând să implementeze proiectele cele mai votate.
La Primăria Sibiu a avut loc, ieri, vernisajul plăcilor care urmează să fie amplasate pe 17 imobile din Sibiu care au însemnătate în istoria Marii Uniri.
În prezent, Primăria Sibiu gestionează peste 30 de șantiere deschise, pe care lucrările sunt în curs, în diferite stadii. Lucrările de infrastructură avansează într-un ritm mulțumitor pentru șefii primăriei, dar nu și pe placul tuturor beneficiarilor.
La Primărie a avut loc, ieri, o întâlnire de lucru pe tema centrului de conferințe și spectacole care urmează să fie construit în Sibiu.
Primarul Astrid Fodor a avut, ieri, la sediul Primăriei Sibiu, o întrevedere oficială cu ambasadorul Angela Cristea, șeful Reprezentanței Comisiei Europene în România.
Fostul primar al orașului Avrig și deputat în Parlamentul României, Gheorghe Frăticiu, a intrat în partidul Pro România, condus de fostul premier PSD, Victor Ponta, și Daniel Constantin. Printre fondatorii formațiunii se mai numără foștii miniștri Sorin Cîmpeanu și Nicu Bănicioiu.
Primarul Astrid Fodor a primit vizita ambasadorului Japoniei în România, E.S. Kisaburo Ishii, și a renumitului arhitect nipon Kengo Kuma.
Preşedintele Klaus Iohannis împlineşte, astăzi, vârsta de 59 de ani. Iohannis s-a născut în 13 iunie 1959, la Sibiu, oraş al cărui primar a fost din 2000 şi până în 2014, când a fost ales preşedinte al României.
„Emil Cioran și orizontul culturii românești” este genericul sub care se va desfășura cea de-a XXIII-a ediție a Colocviului „Emil Cioran” la Rășinari.