România Rocks, 100 de minute de muzică legendară
Patru generații de muzicieni se vor uni într-un program spectaculos cu muzica ce a unit generațiile, astăzi, în Piața Mare.
Patru generații de muzicieni se vor uni într-un program spectaculos cu muzica ce a unit generațiile, astăzi, în Piața Mare.
Sibienii sunt invitați să participe, între 6 și 8 septembrie, la o sărbătoare specială. ”Recoltele Toamnei” aduc în Piața Mare zeci de producători și meșteșugari, iar atmosfera este întreținută prin concerte cu Damian Drăghici & Brothers, Alex Calancea și Lupii, precum și de Zdob și Zdub.
Cea de-a 53-a ediție a Târgului Olarilor, organizat anual la Sibiu, a reunit peste o sută de olari și familii de olari din diferite colțuri ale țării, precum și din Ungaria și Republica Moldova.
Sâmbătă, 31 august, și duminică, 1 septembrie, între orele 9.00 – 21.00, olarii ne dau întâlnire în Piața Mare din Sibiu, la cea de-a 53-a ediție a Târgului Olarilor.
Târgul Olarilor, cel mai longeviv eveniment al Sibiului cultural, face trecerea de la vară la toamnă.
ARTmania Festival, în colaborare cu Caravana TIFF și cu Lună Plină Internațional Film Festival deschid seria evenimentelor alternative ce vor avea în perioada 26 – 27 iulie, cu proiecții gratuite de filme premiate internațional.
Din România, până în Canada, Cipru, China, Serbia, Republica Moldova, Macedonia și Ucraina răsună cântecul tradițional în această vară, căci din 31 iulie până în 6 august, municipiul Sibiu găzduiește cea de-a 44-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Cântecele Munților”.
Cea de-a XVI-a ediție a proiectului ”Concerte Estivale. Zilele Muzicale Româno-Americane” s-a încheiat duminică, 30 iunie, cu tradiționalul concert în aer liber susținut de Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat Sibiu, în Piața Mare.
Turul Ciclist al Sibiului (TCS), ediția a noua, va debuta în această seară, de la ora 18.00, în Piața Mare.
Orchestra simfonică a Filarmonicii de Stat Sibiu va fi prezentă pe scenă, în Piața Mare, pentru a închide seria de evenimente din cadrul proiectului „Concerte Estivale. Zilele Muzicale Româno-Americane”, ediția a XVI-a.
Orchestra simfonică a Filarmonicii de Stat Sibiu va fi prezentă pe scenă, în Piața Mare, pentru a închide seria de evenimente din cadrul proiectului ”Concerte Estivale. Zilele Muzicale Româno-Americane”, ediția a XVI-a.
FJØRT și MÖBIUS sunt cele două noi nume care completează line-up-ul ARTmania Festival 2019, ce va avea loc în perioada 26 – 27 iulie, în Piața Mare.
Între 27 și 30 iunie, Festivalul Internațional de Film Transilvania ajunge la Sibiu. Cele mai așteptate titluri ale anului, premiere naționale, proiecții în aer liber și invitați speciali vor transforma orașul, timp de patru zile, în capitala filmului, spre încântarea sibienilor și a turiștilor veniți din întreaga lume.
Peste 40 de food truck-uri așteaptă să fie descoperite, în Piața Mare, până duminică, 9 iunie, la o nouă ediție Street FOOD Festival.
Street FOOD Festival, festivalul care a adus aromele interesante și preparatele apetisante aproape de gurmanzi și pofticioși, a început sezonul, iar în weekend-ul 6-9 iunie ajunge și în Piața Mare.