Untold 2017. Dimitri Vegas& Like Mike au făcut stadionul să vibreze. Cele mai bune momente de vineri
Cele mai aşteptate concerte de vineri de la Untold au fost cele susţine de Dimitri Vegas & Like Mike şi TUJAMO. Distracţia a ţinut până la răsărit.
Cele mai aşteptate concerte de vineri de la Untold au fost cele susţine de Dimitri Vegas & Like Mike şi TUJAMO. Distracţia a ţinut până la răsărit.
Artiști din toată lumea sunt invitați să participe, în perioada 19-29 iulie, la cea de-a XV-a ediție a Festivalului ICon Arts.
Ediția de anul acesta a Festivalului „ICon Arts”, unul dintre cele mai longevive evenimente dedicate artelor contemporane din România, aduce în Sibiu și în Transilvania muzicieni, coregrafi, dansatori, actori și artiști multimedia din toată lumea, care vor transforma cele 11 zile de festival în unele de poveste.
Festivalul Internațional de Muzică pentru Copii și Adolescenți HermannstadtFest, ajuns la cea de a cincea ediție, se va desfășura în perioada 23 – 25 iunie la Cercul Militar Sibiu. Festivalul reunește peste 120 de mici artiști din țară și străinătate – soliști de muzică ușoară şi populară.
Ediția cu numărul 14 a proiectului „Concerte Estivale. Zilele Muzicale Româno-Americane” aduce în fața publicului sibian un eveniment unic în peisajul cultural autohton: proiecția filmului „The Circus” – Charlie Chaplin, cu muzică live asigurată de Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat Sibiu, condusă de dirijorul olandez Marijn Simons. Evenimentul vaRead More
De Staat este o trupă olandeză de rock alternativ, ce a debutat în 2009 cu albumul „Wait for Evolution” și, la scurt timp după aceea, a fost prezentă pe toate scenele importante din Olanda și la festivaluri precum Lowlands și Pinkpop, iar la nivel internațional, la festivalurile Sziget și Glastonbury.Read More
Expoziţii zilnice Casa Teutsch: Reformation in Siebenbürgen / Reforma în Transilvania. Program: luni-vineri 10-17 Casa Artelor: Saloanele Astrei. Arte vizuale Muzeul de Istorie Naturală: Insecte exotice Sala Multimedia (Casa Albastră): Daniel Chodowiecki, maestru al ilustraţiei sec. al XVIII-lea Balet Vineri 10 februarie, Cercul Militar, ora 19: Anna Karenina – baletRead More
Expoziţii zilnice Palatul Brukenthal, Cabinetul de Stampe: „Sibiu 825“ Casa Teutsch: „Reformation in Siebenbürgen“ / „Reforma în Transilvania. Program: luni-vineri 10-17“ Casa Artelor: „Saloanele Astrei. Arte vizuale“ Muzeul de Istorie Naturală: „Insecte exotice“ Sala Multimedia (Casa Albastră): „Daniel Chodowiecki, maestru al ilustraţiei sec. al XVIII-lea“ Palatul Brukenthal, Cabinetul de Cartografie:Read More
Sibianca Maria Cojocaru a fost cooptată, de curând, în cadrul unui proiect muzical din Germania. Proiectul ”Bürger 7” este un omagiu adus Transilvaniei natale, un proiect pentru prietenii din toată lumea.
Expoziţii zilnice Muzeul de Artă Contemporană: SEMNELE TIMPULUI – energii arhetipale. Artist: Constantin Severin Muzeul de Istorie Naturală: Plantele în etnografia săsească Palatul Brukenthal, Sălile de Expoziţii Temporare: Detecţia de metale, între ştiinţă şi pasiune Casa Teutsch: Reformation in Siebenbürgen / Reforma în Transilvania. Program: luni-vineri 10-17 Festivalul internațional „ClaraRead More
Sursa de energie a untoldiștilor a fost inepuizabilă. În ziua 4 de festival, Cluj Arena a fost plină ochi. Zecile de mii de oameni veniți să vadă ultimele ore de show aproape au egalat numărul de spectatori din ziua 3, de la Armin van Buuren, când stadionul a fost arhiplin.
Expoziţii zilnice Palatul Brukenthal, Sălile de Expoziţii Temporare: TRANSPAREXPRESSION / Eugen Dornescu & Ion Tămâian. Expresie şi transparenţe Muzeul de Istorie Naturală: Lecţii despre armonia cu natura Casa Albastră, Sala Multimedia: HUMAN BODY RITUALS Casa Artelor: Dacă florile ar vorbi… Motive florale şi vegetale în broderia săsească Palatul Brukenthal, CabinetulRead More