Străzi modernizate. Urmează alte închideri şi restricţii, dar și lucrări la rețelele de gaz
Amplele lucrări pe străzile Gutuilor şi Strugurilor s-au încheiat la sfârşitul săptămânii trecute, acestea fiind redate oficial traficului.
Amplele lucrări pe străzile Gutuilor şi Strugurilor s-au încheiat la sfârşitul săptămânii trecute, acestea fiind redate oficial traficului.
Primarul interimar Astrid Fodor propune Consiliului Local Sibiu, în ședința ordinară din luna iunie, alocarea fondurilor necesare realizării studiilor și proiectelor pentru reabilitarea a 56 de străzi care vor fi incluse în listele de investiții ale anilor viitori, urmând să primească finanțare fie din împrumutul pe care municipalitatea intenționează săRead More
Străzile Lyon, Kiev şi Deva au fost redate traficului după modernizare.
Lucrările pe Calea Gușteriței înaintează pe un nou tronson al acestei mari artere.
O nouă stradă din Avrig a intrat în modernizare. Odată cu venirea primăverii, au început lucrările la strada Tudor Vladimirescu. În urma licitaţiei desfăşurate de către Primăria Avrig, câştigătoare a fost desemnată firma SC Terra Building SRL. Contractul a fost semnat în data de 2 martie şi are o valoareRead More
Proiectul de modernizare a zonelor din cartiere continuă. Următoarele două zone care vor fi incluse în acest program sunt Dioda și Hipodrom II, în acest scop fiind contractate de Primăria Sibiu proiectele tehnice și detaliile de execuție pentru lucrările de reabilitare și modernizare ce vor fi realizate aici. “Acestea suntRead More
Directorul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), Narcis Neaga, a declarat că prejudiciul cauzat de nerezilierea la timp a contractului cu firma constructoare ROMSTRADE, care trebuia să modernizeze DN 67C Transalpina, este de aproximativ 100 de milioane de euro.
De luni, au inceput lucrările de reparații ale carosabilului și trotuarelor pe strada Zaharia Boiu, pe tronsonul dintre strada Justiției și strada Dr. Ștefan Stâncă.
Numeroase şantiere stradale sunt deschise, în prezent, în Sibiu, în aproape toate cartierele oraşului.