Mesajul senatorului Nicolae Neagu cu ocazia zilei de 1 Martie
Senatorul Nicolae Neagu ne-a transmis la redacție un mesaj cu ocazia zilei de 1 Martie. Iată-l:
Senatorul Nicolae Neagu ne-a transmis la redacție un mesaj cu ocazia zilei de 1 Martie. Iată-l:
Tina Hines este una dintre persoanele care a reînviat după ce s-a aflat în moarte clinică. Concret, femeia a fost declarată moartă vreme de 27 de minute. Tina Hines a suferit un stop cardiac în februarie 2018 și, în ciuda eforturilor soțului ei, Brian, de a o resuscita, a murit,Read More
Mihai Bica, actor și fost director al Teatrului Național „Radu Stanca“, a trecut la cele veșnice. La doar 60 de ani. A colaborat cu numeroase instituții de cultură, între care și Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu, prima instituție care și-a prezentat omagiile la trecerea acestuia în eternitate. „UnRead More
Asociația Comunelor din România (ACoR), prin ofițerul de presă, cu rang de vicepreședinte, Valentin Ivan, președintele Filialei Județene Sibiu a ACoR, a transmis un mesaj lucrătorilor de tineret și specialiștilor în domeniul lucrului cu tinerii, reuniți în cadrul sesiunii de lucru din data de 18 ianuarie 2023, în marja celeiRead More
Cunoscut ca un împătimit al muntelui și al drumețiilor, Adrian Bibu, administratorul public al județului Sibiu profită de orice perioadă liberă pentru a urca la înălțime. Adrian Bibu a postat un mesaj inedit pentru sibieni cu ocazia zilei de 24 Ianuarie de pe vârful Uhuru Peak din masivul Kilimanjaro, laRead More
Se împlinesc astăzi 164 de ani de la Unirea Principatelor române din 24 ianuarie 1859. Cu această ocazie primarul Astrid Fodor a transmis un mesaj sibienilor. „Marile vise se împlinesc pas cu pas, cu victorii mai mici, dar nu mai puțin importante. Marea Unire a devenit tangibilă și mai apropiatăRead More
Primăria Sibiu a transmis astăzi, 15 ianuarie, cu ocazia Zilei Culturii Națiomnale, un mesaj adresat Sibiului Cultural. „Acum aproape 20 de ani Sibiul s-a învăluit din nou în cultură și a revenit la viață cu și prin aceasta. În cazul Sibiului, cultura a fost și continuă să fie esența careRead More
„La mulți ani! Vă urez tuturor un an nou cu sănătate cu bucurie și bună înțelegere, cu recunoștință și speranțe pentru anul în care pășim”