Noile prestații sociale oferite persoanelor cu handicap
În județul Sibiu, 849 copii și 14.553 adulți cu handicap vor beneficia de indemnizații majorate începând cu 1 iulie 2018.
În județul Sibiu, 849 copii și 14.553 adulți cu handicap vor beneficia de indemnizații majorate începând cu 1 iulie 2018.
Din iunie, operatorul de salubritate va majora tariful pentru serviciul de colectare şi transport al deşeurilor municipale în Zona 1 Sibiu.
Valoarea burselor studenţilor doctoranzi înmatriculaţi la studii universitare de doctorat, finanţate de la bugetul de stat, la forma de învăţământ cu frecvenţă, a fost majorată, începând cu luna martie, potrivit unui ordin semnat de ministrul Educaţiei Naţionale, Valentin Popa.
Majorarea salariului minim brut pe economie, în 2018, de la 1.450 lei la 1.900 de lei, va face și mai piperate amenzile de circulație, pentru că valoarea punctul de amendă se calculează în funcție de salariul minim.
Conform Regulmentului de stabilire a taxei speciale de salubrizare, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECO (ADI Eco) constituită la nivelul județului Sibiu are atribuția de a calcula această taxă de salubrizare. Asociația gestionează sistemul de colectare a deșeurilor în numele municipiilor, orașelor și comunelor din județ.
Creșterile salariale și tăierile de taxe decise de Parlament în ultimele luni însumează 9 miliarde de lei, adică 1% din Produsul Intern Brut al României, potrivit Guvernului. Premierul spune că aceste aşa-numitele „pomeni electorale” pun în pericol deficitul ţării, iar impactul ar putea fi catastrofal, asemănător situației din 2012, cândRead More
Consiliul Local Sibiu a aprobat taxele și impozitele locale care vor fi percepute persoanelor fizice și juridice din Sibiu în anul 2016, într-o ședință extraordinară care a avut loc la începutul acestei săptămâni. Crește impozitul pentru spațiile nerezidențiale Proiectul de hotărâre a fost prezentat public de primarul interimar Astrid FodorRead More