Noapte grea pentru pompierii sibieni
O gospodărie din Poiana Sibiului s-a făcut scrum, azi-noapte, însă din fericire incendiul nu a făcut victime.
O gospodărie din Poiana Sibiului s-a făcut scrum, azi-noapte, însă din fericire incendiul nu a făcut victime.
Pompierii militari ai punctului de lucru Avrig, sprijiniți de un echipaj din cadrul Secției Victoria, au intervenit de urgență în localitatea Arpașu de Sus, noaptea trecută, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case.
Pompierii sibieni au intervenit, în această seară, pentru a stinge o mașină care a luat foc pe bd. Nicolae Bălcescu.
Un băiat în vârstă de 17 ani a fost accidentat, în această seară, în timp ce traversa regulamentar.
Un șofer medieșean s-a urcat la volan sub influența alcoolului și era la un pas să își găsească sfârșitul.
Un accident feroviar a avut loc, în această după-amiază, în localitatea Micăsasa, remorca unui tractor fiind lovită de un tren.
Proaspătul pensionar Cosmin Balcu se definește ca „un altfel de candidat”.
Fetița de 5 ani căzută în râul Cibin este căutată și astăzi de salvatorii sibieni, pentru a șasea zi consecutiv.
Misiune imposibilă! De cinci zile, salvatorii fac eforturi pentru căutarea copilului care a căzut în râul Cibin în timp ce se juca.
Județul Sibiu se află sub atenționare meteo COD PORTOCALIU din această după-amiază. ISU Sibiu este pregătit să intervină în caz de inundații.
Meteorologii au emis o avertizare COD GALBEN valabilă de astăzi până marți.
Pompierii militari din cadrul punctului de lucru Avrig al ISU Sibiu au intervenit de urgență, în această dimineață, cu un echipaj de pompieri și un echipaj de prim-ajutor calificat SMURD, pe DN 1, la Bradu, unde un autoturism a ieșit de pe partea carosabilă într-o zona mlăștinoasă.
Pompierii sibieni au avut parte de o misiune neobișnuită, în această după-amiază, pe câmpul din spatele ansamblului Shopping City Sibiu.
O lumânare uitată aprinsă a provocat un incendiu într-un bloc din Mediaș.
Cinci persoane, printre care doi copii, au fost rănite în urma exploziei unei butelii în satul sibian Curciu, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) şi Serviciului de Ambulanţă (SAJ) Sibiu.